S-a descoperit un remediu pentru cancer

Întrebare: Oamenii de ştiinţă au descoperit “călcâiul lui Ahile” al cancerului. Ei au descoperit cum să lupte cu boala cu ajutorul sistemului imun care identifică şi anihilează tumorile canceroase.

Răspuns: Cancerul este un sistem celular care a scăpat de sub control. În principiu, toate celule pot deveni canceroase. Funcţionând corect şi în echilibru, fiecare celulă absoarbe şi dă. Absoarbe tot ceea ce îi este necesar pentru propria funcţionare, dar funcţionează numai pentru a întări şi a sprijini întregul organism.

Principalul lucru al celulei este să lucreze în beneficiul altora şi primeşte pentru sine numai ceea ce are nevoie pentru a exista de dragul altora. Aşa operează toate sistemele în natură, cu excepţia oamenilor şi minţii noastre.

Aşadar, de îndată ce începem să ne gândim numai la noi înşine, sistemul nostru începe încet să fie „impresionat” de gândurile şi dorinţele noastre, şi astfel acelaşi program este excitat la nivel celular şi sistemul începe să devoreze totul pentru el însuşi, fără să mai dea celorlalţi nimic. Acesta este principiu de formare al tumorii canceroase.

Înghiţim totul pentru noi înşine, şi astfel umanitate a devenit o tumoară canceroasă pentru Pământ. Planeta noastră este minunată, dar vedem ce se întâmplă la nivelul mineral, vegetal şi animal. Toată lumea exploateză pe toată lumea şi totul este derivat din nivelul uman.

Chiar şi în Tora este spus că, din momentul în care Adam a păcătuit, toţi au început să se devoreze unul pe altul, iar înainte totul exista în armonie. Deoarece păcatul lui Adam, tumora canceroasă a început să se împrăştie, în cele din urmă am ajuns la o stare în care umanitatea se devorează ea însăşi.

Întrebare: Pe baza acestei explicaţii, este posibil să se găsească un remediu pentru cancer?

Răspuns: Cu siguranţă, dar nu la nivelul în care existăm. Orice problemă se rezolvă de la un nivel superior nivelului în care se află problema. De acolo coboară un semnal care dă instrucţiuni către nivelul inferior. De aceea, depinde de noi să rezolvăm problema relaţiilor dintre noi.

Odată ce realţiile dintre oameni devine reciproce, benefice iar umanitatea este conectată într-un sistem benefic, atunci toate sistemele aflate la un nivel inferior, şi inima şi intelectul nostru, se vor întoarce la normal şi tot ceea ce exisă pe Pământ se va calma. Aşa cum este scris; „Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte ” (Isaia 11:6), şi totul va exista în armonie.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman”

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: