Întrebare: Indiferent ce fac, am impresia că există un zid între mine şi prieteni, dar nu am puterea sau voinţa de a-l distruge. Nu putem să se conectăm în timpul studiului, deoarece ne lipseşte legătura cu profesorul.

Răspuns: Nu contează asta, tot trebuie să acţionaţi. Sau vreţi mai multă suferinţă?

Dacă eşti sub presiune puternică, simţi că numai prietenii te pot salva şi vei alerga imediat spre ei, vei sparge zidul emoţional interior care te separă de ei şi vei dori să te conectezi total cu ei, cel puţin pentru că doreşti să scapi de problemele dureroase, teama şi neliniştea pentru ceva ce te face, pur şi simplu, nebun. Deci, vrei o astfel de suferinţă? Vei simţi că, dacă nu era pentru ei, nu ai fi fost niciodată capabil să spargi zidul între tine şi prieteni. Nu te blama singur. Este de preferat să acţionezi.

Întrebare: Există o modestie specială în grupul nostru.

Răspuns: Nu este modestie! Este lene! Cum este exprimată modestia, dacă nu-mi ajut prietenul? Trebuie să-l trezesc, să-l cert, să-l tachinez, dar cu o limită, cu abilitate. Altfel, cum pot să-l ajut? Rabasch spunea că noi trebuie să ne arătăm unul altuia importanţa obiectivului. Dacă arăt celorlalţi că importanţa obiectivului reprezintă totul pentru mine, atunci nu este nimic, doar asta! Ce altceva mai este în viaţă ? Ce altceva este în lume ?

În acelaşi timp, atunci când el mă priveşte, în primul rând va începe să mă invidieze. În al doilea rând, poate chiar să mă dispreţuiască într-o anumită măsură (conform nivelului corecţiei sale) şi poate, de asemenea, să-mi mulţumească pentru că i-am arătat asta. Oricum, el nu rămâne indiferent. Astfel, noi vom continua să funcţionăm.

Din discuţie privind grupul şi diseminarea, 21.10.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →