Să mărim cercurile

Întrebare: Dacă toată lumea din grupul de zece doreşte să se anuleze, de ce ajung la un sentiment de ură?

Răspuns: Dacă toată lumea se anulează, începem să urcăm şi apoi ne este adăugat un ego suplimentar. Să presupunem că suntem împreună, după ce am atins o oarecare conexiune şi graţie acesteia, toată lumea primeşte puterea de a se anula înaintea prietenilor.

În cercul precedent, eram toţi egali şi, ca rezultat al muncii noastre comune, noi am ridicat şi am realizat un nou cerc, în care am devenit toţi mai mari şi mai importanţi decât eram înainte. Fiecare dintre noi pare că rămâne în acelaşi loc, dar ridică întregul cerc şi îl priveşte de jos.

Toţi prietenii sunt deasupra şi eu singur am rămas jos. Astfel, toată lumea vede grupul deasupra lui. Noi suntem cu toţii anulaţi în faţa celorlalţi şi astfel, am primit o mare putere colectivă. Noi ne-am ridicat şi corectat pe noi înşine. Aceasta înseamnă că am atins auto-anularea totală în această nouă stare, dar cum putem continua să creştem ? Aici, fiecare dintre noi primeşte un ego suplimentar astfel că putem să creştem, ca un embrion la care se adaugă carne şi această carne trebuie să prindă o formă. Embrionul primeşte din sângele mamei sale care se încheagă şi se transformă în trupul care se dezvoltă.

Acest ego adiţional generează ură în noi şi noi o resimţim în fiecare nivel. Dacă noi creştem şi ne anulăm, suntem gata să urcăm la nivelul următor şi apoi, primim o dorinţă suplimentară şi necorectată de primire de la spargere. Am fost la nivelul rădăcină Aviut (grosime) dar, în noua stare, avem nevoie deja de Aviut de la prima fază. Din moment ce avem nevoie să primim această diferenţă dintre niveluri, ego-ul suplimentar este revelat ca ură. Aceasta ne ajută, de fapt, să creştem.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 25.05.2013, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: