Sărbătorim Darea Luminii

Întrebare: Ce sărbătorim de Şavuot?

Răspuns: De Şavuot sărbătorim darea Torei. Este ziua în care tuturor celor care sunt numiţi „Israel” (Isra-El, adică direct la Creator) , le-a fost dată Tora, metoda auto-realizării prin alegere liberă, şi nu prin venirea stării pre-programate, sub impactul Luminii, care mă împinge spre umplere.

Din contră, ei sunt capabili să vadă ei înşişi întreaga realitate, chiar şi pe Creator. În loc ca El să facă asta, ei pot decide că au într-adevăr dorinţa de a atinge acest scop, ca şi cum nu ar fi fost El acela care le-a dat-o.

Sărbătorim faptul că suntem capabili să înţelegem, să simţim  şi să atingem forţa superioară care acţionează în interiorul nostru şi ne putem identifica noi înşine cu acţiunile ei. Evident, această forţă superioară, Creatorul, acţionează oricum. Dar noi înţelegem cum lucrează El, ne dorim ca El să acţioneze asupra noastră, iar chiar înainte de acţiunea Lui, noi deja îi ieşim în cale. Acesta este modul în care se măsoară dragostea Lui.

Întrebare: Deci numai prin darea Torei obţinem alegerea liberă, libertatea de a accepta metoda şi de a o realiza de bună voie fiindcă înainte, nu-i aşa, nu am avut o astfel de alegere liberă?

Răspuns: Corect. De aceea este privită ca eliberarea de îngerul morţii, „să fim o naţiune liberă în propria noastră ţară (propria dorinţă)”, să fim liberi. Ce presupune o astfel de libertate? Acum sunt capabil să exprim propria viziune a scopului creaţiei şi calea noastră.

Te poţi schimba către un alt ţel? Nu, nu poţi. Poţi să alegi o altă cale? Nu. Atunci ce este atât de unic în asta? Fiindcă eu iau parte la ea, eu iau o decizie, eu aleg dorinţa asta, eu sunt prezent în acest proces. Altfel, nu sunt. Creatorul ne-a dat şansa să participăm. Asta înseamnă că eu mă revendic pe mine însumi şi independenţa mea, iar asta se întâmplă în gradul în care eu mă identific cu Creatorul devenind similar cu El. Sunt doar animal sau sunt om.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 5/29/2011 Şamati 40

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed