Schimbarea programului vechi

Trebuie să înţeleg că, în relaţiile mele reciproce cu ceilalţi, forţa pozitivă este în exterior, iar forţa negativă este în mine. Nu întâmplător este scris, „inima omului este rea din tinereţea lui.”

Este o problemă a modului în care ne percepem pe noi înşine şi lumea. Ne imaginăm în mod natural că lumea este coruptă şi că noi sunt corectați. Avem grijă de noi înşine, gândindu-ne la ceea ce este bun pentru noi și privim la orice din perspectiva modului de a folosi totul pentru beneficiul nostru. Îmi fac griji în mod constant cu privire la un singur lucru: „Cum mă pot simţi mai bine?”

Acest indicator, acest program interior, care este permanent activ în noi, este ego-ul. Acest program îmi concentrează toate gândurile şi dorinţele într-o singură direcţie: să folosesc lumea pentru propriul meu interes.

Dacă mi-aş imagina că hardware-ul meu, „fierul” meu, este punctul de plecare, abilităţile mele, atributele mele, potenţialul gândurilor şi sentimentelor mele, care sunt în el, atunci ego-ul este software-ul meu. Acest software al auto-împlinirii a fost instalat în mine.

Atributele mele nu sunt nici bune, nici rele, dar software-ul egoist, care mă operează, mă obligă să le folosesc în beneficiul meu şi, în acelaşi timp, în detrimentul altora, deoarece acest lucru îmi permite să mă simt mai presus de cei care sunt în jurul meu. Acesta este ego-ul nostru, înclinaţia rea. Înclinaţia în sine este „fierul”, iar răul este software-ul, adăugarea.

Acum trebuie să întorc acest software de la rău la bine. Înclinaţia rămâne aceeaşi, dar schimb metoda de de folosire a ei. Văd că goana nesfârşită după auto-beneficiu doar mă prejudiciază în final. Înclinaţia rea este rea pentru mine, dar, atunci când încep cu ajutorul mediului să o schimb într-o atitudine bună faţă de alţii, de fapt îmi aduce și mie bine.

Cum se întâmpla asta? De ce mă simt bine când tratez pe ceilalţi bine, şi de ce mă simt rău atunci când fac rău altora? Este pentru că ajung mai aproape de adevăr în acest fel şi încep să simt că ceilalţi şi eu suntem acelaşi lucru.

Este ca o mamă care „fuzionează” cu copilul ei. Asta ne aduce împreună atât de mult încât ne simţim ca un întreg şi ne îmbinăm într-un sistem nou, inseparabil al relaţiilor reciproce prin oprirea de a diferenţia între ceea ce se întâmplă cu mine sau cu altcineva.

Astfel, toată omenirea devine o singură familie. Poate nu imediat, dar este un început şi am înţeles deja această abordare, care este în totalitate bazată pe psihologie.

Dintr-o „Discuție despre creșterea integrală” 11/07/12

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: