Sicrie cosmice

Comentariu: În spaţiu, s-a adunat o cantitate atât de mare de resturi, încât oamenii de știință cred că asta ar putea fi o consecinţă a conflictelor militare dintre țări.

Răspuns: Nu este clar de unde provin deșeurile. Poate de la bazele militare, care rulează tot felul de interfețe de comunicare și așa mai departe. Toate acestea ne arată că nu am făcut niciun progres către scopul de a fi oameni.

Când efectuam săpături arheologice și descoperim anumite straturi, spunem, de obicei, că am ajuns la un anumit strat cultural care include cioburi sparte, schelete și tot ceea ce rămâne din stările anterioare, adică tot ceea ce omul a aruncat și a lăsat în urmă.

Asta este de asemenea ceea ce facem și în spațiu. Multe obiecte au fost trimise în spațiu. Spun că până acum au pierdut contactul cu duzine de sateliți militari, iar ei doar plutesc în spațiu. În curând, nu vom mai putea zbura în spațiu. Drept urmare, atunci când ne uităm dintr-o parte la planetă noastră, putem spune cu siguranță că ne-am îngropat pe noi înșine sub straturile noastre culturale.

Comentariu: Se spune că sunt aproape un trilion de bucăți de diferite dimensiuni de deșeuri.

Răspuns: Vor pluti acolo secole. Chiar și atunci când Pământul, pe care trăiește așa numită „civilizație umană”, nu va mai exista, acest strat cultural va fi suspendat în spațiu. Următoarele generații, în cazul în care reapar pe Pământ, vor putea să ne studieze prin săpături în aceste deșeuri cosmice, prin acest strat cultural.

Comentariu: Conform acestor fragmente, cineva poate spune că suntem complet egoiști și că nu ne pasă de generațiile următoare.

Răspuns: Oamenii nu pot cădea de acord să oprească toate aceste lucruri. Omul lasă în urmă să doar mizerie și deșeuri ecologice, materiale care fac rău ecologiei, care nu fac parte din deșeurile organice ale ciclurilor naturii.

Intrebare: De ce nu ne gândim la generațiile viitoare?

Răspuns: Deoarece suntem egoiști, nu ne păsa de nimeni, probabil cu excepția copiilor și a nepoților noștri. În general, nouă nu ne păsa de nimic și de nimeni. Egoul nostru ne limitează în așa măsură încât nu se face nicio diferență de cât suntem de măreți și talentați. Am ajuns la o înfundătură, iar asta este un lucru bun. Dacă realizăm că am ajuns la asta, noi ne putem ridica de fapt din cea mai adâncă decădere, la un salt imens. Intelepciunea Cabalei ne spune şi ne promite asta.  Să sperăm că va  fi așa.

Din emisiunea de pe Kab TV “Ştiri cu Michael Laitman” din 25.01.2016

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: