„Sinele” din punct de vedere cabalistic

Întrebare: „Sinele meu”, adică dorința mea de a primi, simte dorințele corpului fizic, ca și cum ar fi ale sale ?

Răspuns: „Dorința de a primi” este ceea ce vreau, în timp ce corpul fizic este al meu. Uneori  simt dorințele mele prin corpul fizic, ceea ce înseamnă, dorință pentru mâncare, sex, familie și, uneori, intr-un mod mai profund, o dorință de cunoaștere, respect și bogăție.

Primul tip de dorințe (hrană, sex, familie) sunt dorintele „bestiale” ale unei persoane. Apoi urmează dorințele de la nivelul uman, dorințele de bogăție, respect și cunoaștere, dar acestea nu sunt încă dorințe la un nivel spiritual. Apoi, se revelează în om dorințele spirituale, atrăgând-l să semene cu Creatorul.

Întrebare: Ce este „sinele” din punct de vedere cabalist ?

Răspuns: „Sinele” este o dorință de plăcere și este diferit pe diferite niveluri. Uneori vreau mâncare, sex sau  familie, iar uneori, control, avere sau cunoaştere.

Întrebare: În cazul în care corpul ne este dat numai pentru a avea primele trei tipuri de dorințe, este posibil  să atingem spiritualitatea, să descoperim Creatorul fără acestea ?

Răspuns: Cum pot începe să lucrez cu alții fără un trup ? La urma urmei, trebuie să  comunicam unul cu altul. Întreaga noastră lume este construita din starea primară si finală a drumului nostru ; nu este nimic întâmplător.

In primul rând, apare scopul final al creației, care este de a-l aduce pe om la asemănarea cu Creatorul.

Plecând de la aceasta, a fost creată creaţia. Pentru a realiza scopul creației, omul trebuie să includă simultan „minus” și „plus”. Deci, de la început, „eu-l”, care este contrar caracteristicii altruiste a Creatorului, devine determinant în el.

 „Minusul”, adică starea egoistă din om, crește în mod constant. Dar, împreună cu aceasta, omul trebuie să creeze un „plus” în „punctul din inimă.” De aceea, se spune, „Sfârșitul acțiunii este în gândul inițial.”

Din Lectia de Cabala în Limba Rusă 3/13/16

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: