Sistemul zecimal al cercurilor

Întrebare: De ce următorul nivel al muncii va fi unitatea dintre grupuri? Cum este aceasta legată de unitatea din cadrul fiecărui grup și de munca individuală a unei persoane?

Răspuns: De fapt unitatea începe cu un grup de zece oameni. Un om este astfel construit, încât să poată percepe exact acest număr de oameni. Zece este un număr convenabil, ”rotund”, nici prea mare și nici prea mic. Este numit ”Minian”, adică acel ce poate fi ”numărat” (Limnot). Percepția noastră este structurată într-un asemenea mod, încât poate înțelege doar acest fel de sistem, care îmbracă în întregime structura noastră internă (cei zece Sefirot).

Cu toate acestea, la lecții, când nu discutăm despre impresiile noastre, ci, în general, citim articole și discutăm pe marginea materialului, poate participa un grup foarte mare de oameni, chiar întreaga lume. Din acest motiv, în timpul atelierelor, stăm în grupuri de zece, în timp ce la lecții pot participa oricât de mulți oameni capabili să înțeleagă și să discute cu ajutorul limbajului Cabalist.

Trebuie, doar, să avem grijă ca munca să nu se transforme într-o rutină și, în acest scop, trebuie să ne creștem dorința interioară, în permanență, și să ne subliniem importanța scopului. De fiecare dată vom vorbi despre o altă, nouă caracteristică a revelării Creatorului.

Unindu-ne cu grupul, noi creăm ”Unul”, partea comună pentru toți, care nu aparține nici unuia dintre dintre noi ci doar nouă, împreună. Este esența superioară, ”amalgamarea”. Nu este doar însumarea noastră ci un fel de creștere a acesteia. Deoarece, pentru a ajunge la această sumă, fiecare dintre noi a fost nevoit să-și cedeze egoismul. Conceptul de Unul, de a fi mai presus decât noi, se compune din toate aceste anulări personale ale egoismului. Astfel noi construim nivelul nostru superior.

Dacă ne-am uni ca niște egoiști, pur și simplu, pentru un profit comun, pentru a construi ceva împreună sau pentru a câștiga, așa ca o echipă de fotbal, atunci rezultatul ar fi o simplă sumă a eforturilor noastre. Dar, dacă ne anulăm ego-ul, atunci construim un vas nou, comun, mai presus de noi.

El aparține tuturor; cei zece, care stau în cerc, purtând discuții, se anulează pe ei înșiși și exaltează grupul și pe prieteni. Cea mai de sus Sefira, Keter, este definită de modul în care îi ascult pe toți ceilalți și cum plasez grupul, pe Creator și scopul, mai presus de mine însumi. Iar pe mine mă socotesc inferior și mă cobor în fața prietenilor mei. Astfel este definit Malhutul meu.

După ce fiecare și-a clarificat aceste două puncte, Keter și Malhut, ne unim toate aceste Keteruri și Malhuturi, împreună. Și, dacă fiecare dintre noi face aceasta cu suficient de multă putere pentru primul nivel de revelare a Luminii, atunci ea se va revela în acest gol dintre Keterurile, unite într-unul, și Malhuturile unite. Apare o iluminare internă, între ei, deoarece ei și-au anulat eurile.

Deși nu este, încă, restrângerea sau ecranul, Lumina este deja revelată și începe să lucreze pe măsura opoziției noastre față de propriul egoism și a dorinței de unitate. Deoarece aceste două principii sunt deja spirituale. Ne exaltăm spiritualul, dăruirea și neglijăm total materialul, primirea; facem acțiunile de care suntem capabili, ca niște copii mici.

Apoi, cei zece oameni, completându-se unii pe ceilalți și gata de unire, creează o mare tensiune, o distanță între Keterul unit și Malhutul unit, construind, astfel, vasul spiritual comun. Și, după ce am construit vasul între noi, înțelegem că restul prietenilor din întreaga lume, fac aceleași eforturi, în același timp. Toate eforturile noastre unite sunt combinate indiferent de mărimea fiecărui grup.

Dacă, după eforturile noastre de a ne uni în cercul nostru, dorim să includem restul grupurilor în interiorul nostru, atunci îi vom uni pe toți, împreună. Și atunci, se formează un vas cu adevărat uriaș și puternic, capabil să reveleze primul nivel al Luminii, corespunzător cu similaritatea calităților. Cu cât distanța dintre Keterul comun și Malhutul comun este mai mare, cu atât vasul este mai mare și este posibil să fie suficient pentru a prima revelare a Luminii.

Lumina este revelată în formă discretă, în porțiuni: Nefeș, Ruah, Neșama și așa mai departe. Și, dacă noi o revelăm, atunci ea va fi revelată în fiecare grup și în fiecare persoană, în funcție de efortul său personal, mai mult în unii și mai puțin în alții, după efortul investit în muncă.

Din acest motiv, noi trebuie să dorim fierbinte să conectăm toate grupurile și pe prietenii separați de noi și chiar întreaga lume, care are un vas uriaș. Acolo rezidă adevărata dorință de delectare și, dacă aceasta ni se va alătura, chiar și în formă pasivă, atunci va adăuga mult material la munca noastră. Iar noi, cu aspirația noastră către spiritual, dacă vom lucra asupra acestui material, atunci vom primi o capacitate suplimentare uriașă.
Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 5/17/12, “Discuție despre congresele trecute”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: