Întrebare: Care sunt fazele prin care trebuie să trecem în stabilirea relațiilor în familie, ca să ajungem la unitatea completă?

Răspuns: Mai întâi, am nevoie de ajutorul soției, care se numește ”ajutor împotrivă”, astfel încât să mă examinez, să mă unesc, să ne explorăm unul pe altul cât mai mult posibil. Trebuie să descopăr faptul că îl văd pe celălalt ca o figură distorsionată deoarece așa mi-l arată egoul meu. Aceasta este psihologia pe care trebuie să o învățăm; așa trebuie să ne educăm cu toți, pentru a deveni adulți maturi care să își înțeleagă sentimentele și atributele speciale. Apoi omul va putea să își folosească toate aceste atribute speciale în mod corect în conexiunea cu partenerul său.

Mai întâi, construiești o relație cu soția ta, desenând imaginea ta și imaginea ei și luând decizia în ce măsură poți intra în ea și în ce măsură poate ea intra în imaginea ta și unde vă întâlniți. Pornești de la început, de la înțelegerea că sunteți doi egoiști care stau față în față, separați de o distanță infinită. Acum, fiecare dintre voi trebuie să își părăsească punctul de plecare și să înceapă să se apropie de partenerul său.

Cu cât ajung mai aproape de partea cealaltă, cu atât mă îndepărtez de punctul meu natural de plecare și cu atât îmi este mai dificil să avansez. Este, de asemenea, mult mai dificil și pentru soția mea, pentru că ea rămâne cu ”eul” ei. Trebuie să ne mulțumim unul altuia pentru aceste eforturi și astfel vom putea avansa mai aproape unul de altul. Toate astea se întâmplă mulțumită concesiilor reciproce, până când ajungem la conexiunea interioară.

Acesta este punctul de contact pentru care suntem gata să renunțăm la propria baza și să ne conectăm. Să ne conectăm înseamnă că primesc de la soție ceea ce este esențial pentru ea, conform caracterului ei, astfel încât devine esențial pentru mine. Astfel, între noi se crează un contact, o conexiune, încorporare reciprocă. Există protuberanțe și adâncituri în ambii, prin care ne conectăm.

Ce este important pentru soția mea este important și pentru mine, iar ea face la fel în ceea ce mă privește, astfel încât între noi se crează un spațiu comun. Prin munca în acest spațiu, mulțumită eforturilor noastre de a ne ține de conexiune în diferită stări, toate acestea ne ajută să ne conectăm. Acest spațiu comun se numește un cuplu.

Există spații uriașe în afară de acest spațiu comun, care îmi aparțin mie sau ei. Este la fel ca două cercuri care se intersectează într-o zonă comună între ele, în care fiecare primește dorințele celuilalt, ca și cum sunt mai importante pentru el decât propriile dorințe.

Văd că nu am nicio altă alegere și că acestea sunt nevoile soției mele. Ce ar trebui să fac cu zonele care sunt încă separate una de alta? Va trebui să lucrăm la ele clarificându-le și, prin eforturi comune, vom face totul ca să creăm un singur întreg din ambele cercuri.

Dacă știm cum să ne unim întru-un singur întreg în familie, atunci vom avea succes și în cercurile externe mai largi și în cercuri chiar și mai externe, până când întreaga lume devine o singură persoană. Atunci nu va mai fi nicio criză globală integrală. Există totul în lume, dar noi ne-am dezvoltat în direcția opusă. În loc să dezvoltăm totul pentru binele omului, am acționat ca să îi facem rău. Este la fel ca un cuplu închis într-un apartament, fără a putea ieși, care este gata să ardă totul datorită urii reciproce; este aceași situație și aceași problemă.

Din ”Discuție asupra unei noi vieți” din 25.07.2012

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Munca interioara | Add Comment →