Spaţiul dechis unde există sufletul

Întrebare: Ce înseamnă a transfera îmbrăcămintea de la tata la fiu?

Răspuns: îmbrăcămintea (levush) se referă la corectarea corpului iar corpul este egoismul.

Animalele nu au nevoie de corecție și sunt numite îngeri, ceea ce insemana că au fost create pur și simplu pentru a-și îndeplini misiunea lor. Omul este diferit de animale și nu poate trăi fără haine.

Hainele marelui preot includeau: curea, cămașa, pantaloni, vestă, mantie, platoșa și pălărie. Restul oamenilor purtau îmbrăcăminte similară, dar mai puțin colorată.

Omul trăia într-un cort făcut din piele de animale. Cortul este mediul cel mai bun pentru om. În jurul cortului era o curte, delimita și măsurată de o bandă (lățime) și îngrădită de un gard.

Curțile erau conectate într-un oraș iar orașul era înconjurat de un zid. Şaptezeci de coți au fost măsurați de la perete, această fiind zonă care a înconjurat cetatea și apoi alți 2000 de coți au fost măsurați. Toate acestea simbolizează spațiul larg unde se află sufletul.

Vedem de seamenea același lucru în ceea ce privește hainele corpului. Vedem cât de multe articole de îmbrăcăminte pot fi peste sufletul nostru, ceea ce este paralel cu modul în care ne îmbrăcăm și ne gestionăm viață în această lume. Chiar dacă nu avem nimic, existăm instinctiv în acest spațiu complex.

Avem nevoie de acest spațiu deoarece spațiul intern al persoanei impune că totul să fie aranjat în acest mod special: o casă, o grădină sau o curte care înconjoară casă, o stradă, un cartier, un oraș, etc. O persoană are nevoie de tot și chiar dacă construiește ceva total diferit de această arhitectură, va face modificările mai târziu.

Acest lucru reflectă necesitatea interioară a sufletului pentru a aranjă lumea materială în conformitate cu același sistem.

Întrebare: Ce înseamnă toate acestea în drumul meu spre calitatea dăruirii?

Răspuns: Datorită faptului că îmi aranjez dorințele mele în mod corespunzător – interne, externe și mai externe – le corectez în conformitate cu aceste măsurători (cerințe) și avansez.

Întrebare: Ce este mai ușor de corectat, hainele care sunt mai aproape de corp (dorințele interne) sau cele care sunt mai departe de acesta (dorințele externe) ?

Răspuns: Ambele dorințe și altele sunt corectate simultan, deoarece cu cât ieși din tine mai mult cu atât mai adânc trebuie să te străpungi. La fel este și în lumea noastră, cu cât mai lăuntrică este o persoană cu atât mai departe trebuie să iasă din ea, ceea ce înseamnă că trebuie să se gândească mai mult la lume.

Este imposibil să te îngropi în tine și să uiți complet de mediul înconjurător. În schimb, dacă vrei să ieşi în lume, trebuie să te ridici în același timp.

Întrebare: Ce înseamnă a transfera îmbrăcămintea ta?

Răspuns: îmbrăcămintea simbolizează corectarea sufletului, și astfel tatăl trece corectările sale fiului sau, fiul reprezentând continuare lui, nivelul următor. Așadar în lumea corporală este un obicei de a transmite hainele de la tata la fiu.

Singură limitare este încălțămintea, deoarece încălțămintea reprezintă ultimul nivel, separarea dintre cer și pământ.

Din emisiunea de pe KabTV “Secretelel Cărţii Eterne” din 29.05.2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: