Spre ce se îndreaptă lumea?

Întrebare: Obişnuiaţi să scrieţi mai multe articole despre Cabala autentică, dar acum pare că totul este despre Israel şi despre evrei. Nu mai sunteţi un cabalist?

Răspuns: Mă implic în avansarea lumii spre scopul dezvoltării sale, ceea ce înseamnă înălţarea (tranziţia) spre nivelul următor, spre nivelul spiritual. Înţelepciunea Cabala înseamnă studiul acestei tranziţii. Dar este un proces care i se întâmplă umanităţii treptat timp de 6000 de ani, din momentul descoperirii acestui fenomen, adică primul om (Adam). În lumea noastră, tranziţia are loc într-un grup de oameni.

Ei se diferenţiază de alţii din moment ce întrebarea despre sensul vieţii arde în ei, aşa cum ne spune Baal HaSulam în Introducere la Studiul celor 10 Sefiroţi, Articolul 2. Avram a fost primul care a adunat şi a organizat acest grup, şi l-a numit poporul lui Israel.

Nu este vorba despre o naţiune biologică care s-a dezvoltat din strămoşi biologici comuni, ci este o naţiune ideologică, adică descendenţi ai oamenilor care aparţin diferitelor naţiuni care trăiau în Babilon cu 1500 de ani înaintea erei noastre care au înţeles chemarea lui Avram, adică prin conexiune şi unitate, în ciuda respingerii reciproce, şi revelând forţa superioară (gustă şi vezi că Creatorul este bun), sensul existenţei este revelat.

Îndeplinirea acestui scop este motivul pentru care există evrei, deşi au uitat asta acum 2000 de ani. Dar acesta este singurul motiv pentru care ei există: pentru a-şi arăta lor înşişi şi tuturor celorlalte naţiuni revelarea scopului: revelarea Creatorului. Soarta evreilor depinde de ilustrarea cu succes a modului în care se ajunge la existenţa superioară (să fii Lumina pentru naţiuni).

Naţiunile lumii aşteaptă asta de la evrei, în mod inconştient, şi când această misiune nu este îndeplinită, se ajunge la ură faţă de evrei şi la sentimentul că evreii ascund ceva. Astăzi ne aflăm într-un punct special al evoluţiei umane: s-a ajuns la dependenţă egoistă la nivel global.

Sunt două căi prin care putem avansa din acest punct: fie prinr-un război mondial fie prin corectarea dependenţei gobale într-o conexiune globală pozitivă. Dacă evreii aleg calea unităţii şi învaţă naţiunile lumii cum să o îndeplinească, lumea va ajunge la nivelul următor al dezvoltării sale, repede şi sigur. Acesta este singurul lucru în care mă implic.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: