Studiul adecvat

Este foarte important să te pregătești pentru lecție. Din momentul în care omul se trezește, se spală, bea o cană de cafea, se îmbracă și vine la locul de studiu, el trebuie să se gândească constant pentru ce face toate aceste lucruri. Atunci el va veni la lecție cu atitudinea corectă și va începe să învețe.

A studia înseamnă să stau cu prietenii și să verific în ce măsură sunt conectat cu ei. Dacă sunt deja la stadiul de „Rabi Șimon”, atunci voi simți ură și respingere față de prieteni. În acest fel mi se revelează de Sus posibilitatea de corectare. Nu vin la lecție indiferent, ci cu inima caldă, fie că sunt pro sau contra conexiunii.

În funcție de asta este determinat în Lumina care se întoarce la Sursă, cea care mă conectează cu ceilalți, dacă am nevoie de Tora sau nu. În unitatea noastră revelăm literele din Tora, toate proprietățile de dăruire astfel ca, mai târziu, în funcție de aceste proprietăți, să îl revelăm pe Creator. Studiul este un ajutor, dar lucrul principal este conexiunea dintre noi. (Minutul 22:15).

Articolele ne ajută să ne organizăm corect, iar „Studiul celor zece Sfirot” atrage asupra noastră Lumina Reformatoare. Totuși, în acest studiu ne pândește un alt pericol: să începem să studiem de dragul acumulării de cunoștințe, nu de dragul Torei, adică al Luminii Corectoare. Poate că vreți să studiați câți îngeri sunt în Rai și care sunt numele lor? Este foarte important faptul că „înțelepciunea nu depășește acțiunile tale”, adică acțiunile de dăruire. Este necesar să studiați de dragul dăruirii, altfel vă veți distanța de Creator și vă veți cultiva mândria.

În timpul studierii Articolelor care vorbesc despre calea omului către Creator, nu este așa de dificil să păstrăm aceeași direcție cu textul. Dar, în acest fel, atragem puțină Lumină Reformatoare,  fiindcă nu studiem acțiunile Creatorului. În schimb, „Studiul celor Zece Sfirot”, Pomul vieții”, Cartea Zohar, conțin o foarte mare cantitate de Lumină. Nu toate părțile din Tora conțin aceeași cantitate de Lumină Reformatoare.

Deci, este necesar să înțelegem că un om nu poate doar să studieze sau să citească Articole tot timpul. Este necesar să le combine. Totuși, atragerea Luminii este de o importanță primordială. Dacă ar fi fost posibil să atragem Lumina sărind de zece ori, am fi sărit. Avem nevoie de un mijloc de a atrage Lumina. De aceea, vedem că Înțelepciunea Cabala este revelată precis în forma care îi permite să devină un astfel de mijloc pentru generația curentă. (Minutul 27:30)

Lumina care întoarce la Sursă transferă în noi puterea de dăruire. Noi nu simțim Lumina în sine, ci numai rezultatul acțiunii Ei. Este imposibil să simți Lumina în sine, așa cum nu simțim electricitatea, ci doar consecințele acțiunii ei. Rezultatul acțiunii Luminii Reformatoare este dorința de dăruire. Nu vreau să fiu în interiorul meu, vreau să exist în ceilalți, în Creator. (Minutul 49:55)

Oamenii pot face orice când sunt în extaz religios: sar peste foc, își dau foc, etc și cu ce scop toate astea? Cabala spune că este un Sistem Superior pe care îl putem trezi prin studiu. Studiem acțiunile Sistemului, lucrul lui. Și, în timp ce se citește, vreau ca Sistemul să lucreze la corectarea mea. Nu vreau să facă rău altora sau mai bine mie. Cer să fiu mai bun în interior și nu să mă simt mai bine.

Atunci pot dărui celorlalți. Adică, voi fi capabil să trec Forța care acum vine la mine și mă corectează, prin mine către ceilalți și să devin un transmițător. (Minutul 1:10:15)

Din Lecția zilnică de Cabala din 07/01/19 ,Subiect – „Calea corectă de studiu al Înțelepciunii Cabala

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: