Sub compresia aspră a naturii

765.1Întrebare: Ai spus în repetate rânduri că nu există constrângere în spiritualitate. De ce natura pune atâta presiune asupra noastră?

Răspuns: Cert este faptul că nu vei fi târât cu forța pe calea spirituală, dar suferința va face din tine un asemenea „cotlet”, încât în cele din urmă vei ajunge singur pe această cale. Mai întâi de toate, trebuie să existe conștientizare.

Constrângerea înseamnă că nu-ți explic nimic, nu te aduc la nevoia de conștientizare, nu mă implic cu tine deloc, ci doar te forțez să faci ceva. Atunci când tu ai o dorință, iar eu am alta și îți impun dorința mea, aceasta este constrângere.

Nu există așa ceva în natură. Suferința ne forțează să ne schimbăm dorința, să ne dăm seama că este rea și să înțelegem că am nevoie de altceva. Prin urmare, se spune că nu există constrângere în natură. Dar aceasta este cea mai teribilă, cea mai dură compresie. Oare nu vedem cum suntem construiți și cum este viața noastră?

Acum intrăm într-o perioadă finală foarte dificilă, perioada lui Mashiach. „Mashiach” de la cuvântul „Limshoch” – „a trage afară”. Aceasta este perioada în care vom fi trași de la stadiul actual la următorul. Și pentru că este opusul nostru, tranziția va fi foarte dureroasă, natura ne va presa, și puternic!

Prin urmare, Cabala, care a fost ascunsă timp de milenii, este dezvăluită astăzi, pentru a ne ușura această tranziție. Ea explică natura existenței noastre în această ultimă stare finală și cum ar trebui să ne schimbăm pe noi înșine invers.

Cabala vorbește unei persoane despre scopul spre care ar trebui să se dezvolte. Iar acest scop este absolut, nu vom scăpa de el. Prin urmare, este mai bine să îl luăm în considerare.

Din „Close-Up” de la KabTV

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed