Succesul societăţii depinde de oamenii obişnuiţi

Întrebare: De ce este important ca o persoană să înţeleagă că nu este deasupra naturii ci în interiorul ei?

Răspuns: Pentru că astfel va fi de acord să se schimbe pe sine, nu natura sau mediul. Până acum, am pus pe seama naturii tot ceea ce ni se întâmplă.

Acum, vine răspunsul din partea naturii, din partea socitetăţii umane, şi descoperim că nu putem controla nimic, că suntem slabi, şi cel mai important lucru, nu înţelegem ce se întâmplă.

Descoperim că nu suntem mai înţelepţi decât natura şi nici deasupra ei. Este un paradox, pe ce bază oamenii, care sunt produsul naturii, dezvoltându-se de la nivelul mineral, vegetal şi animal, ca o maimuţă, dintr-o dată sar peste capul ei şi anunţă că ei controlează natura.

Cine este un om să decidă că este deasupra a tot ce este natura? El pur şi simplu nu vede că este dirijat de natură. În mod intenţionat suntem făcuţi să gândim astfel. Se dovedeşte că, timp de mii de ani, am trăit inocent într-o iluzie. Am presupus că ni se permite să luăm şi să exploatăm tot ceea ce este în natură, să reconstruim natura.

Pentru prima dată, în istoria noastră de mii de ani, începem să înţelegem că a fost o mare greşeală. Descoperim că suntem dirijaţi şi că există un program pentru dezvoltarea umanităţii numit programul evoluţiei, care se situează deasupra noastră. Noi suntem în interiorul programului şi ne dezvoltăm în funcţie de el.

Acum, dezvoltarea noastră a ajuns la un stadiu în care suntem legaţi în mod obligatoriu de toate părţile naturii, umanităţii, lumii mineralului, vegetalului şi animalului. Sistemul este încuiat şi descoperim că suntem sub controlul programului naturii. Suntem în interiorul unui computer care ne procesează şi nu ştim ce să facem. Dacă vrem să ne simţim bine (la urma urmelor, suntem creaţi să ne simţim bine şi rău), trebuie să ne acordăm la computer mereu. Trebuie să ne acordăm pe noi înşine la el pe toate planurile: în viaţa de familie, în educaţia copiilor, în viaţa socială, în educaţie, în economie şi în industrie.

Aceasta este o percepţie cu totul nouă care nu a existat până acum în lume, şi cere de la noi să învăţăm programul superior şi cum să ne acordăm la el. În plus, dacă nu facem asta, vom înceta pur şi simplu să existăm.

Unii oameni încep deja să înţeleagă că ne aflăm în interiorul unui sistem de legi pe care nu le cunoaştem. Primim o astfel de iluminare ca rezultat al loviturilor. Nu există niciun conducător care să fie gata să conducă astăzi. Nu este nicio diferenţă dacă este preşedinte sau prinţ; orice posibiltate de a controla le alunecă printre degete. Încearcă încă să controleze prin forţă, ca înainte, dar nu reuşesc.

Astăzi, nu există nicio putere în acest tip de control. Timpul lui a trecut! Controlul nu mai vine de sus ca să fie folosit jos. Mai degrabă, succesul societăţii depinde de fiecare persoană, prin relaţiile care se stabilesc între oamenii obişnuiţi.

Din partea a patra a Lecţiei Zilnice de Cabala, 27.03.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: