Suferința folositoare

Întrebare: Cum pot fi sigur că suferințele mă împing spre munca spirituală și nu-mi doresc doar să scap de ele?

Răspuns: Există o suferință folositoare, care ne direcționează spre scopul creației și există o suferință pe care doar o simțim, dar care nu ne aduce nici un folos.

Suferința folositoare ne forțează să ne ”adâncim” și mai mult în grup, să devenim uniți cu el, să ajutăm la construirea comună. Ca atunci când plecăm undeva și pierdem drumul bun, apucând-o pe cel greșit, faptul că suferim din această cauză ne ajută să găsim calea cea bună. Fără astfel de împunsături nu ne putem mișca în mod corect. Ne mișcăm întotdeauna în funcție de două linii: dreapta și stânga, plăcere și suferință.

De aceea, suferința care ne împinge înainte și ne arată cum să ne mișcăm corect este o suferință bună.

De exemplu, racheta care se mișcă își ajustează singură traiectoria cu ajutorul unui sistem de ghidare. Și noi trebuie să ne monitorizăm în permanență calea și să ne ajustăm în funcție de feedback-ul negativ, care ne corectează și ne menține pe direcție. Este necesară o astfel de conexiune, iar ea nu trebuie percepută ca suferință, ci ca o corectare obligatorie. Să-i mulțumim Creatorului că ne educă în acest fel!
Din lecția de cabala în limba rusă 11/18/18

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: