Suntem protejați de Sus? Partea 9

Întrebare: În ce mod Mezuzah (cutiuța de la ușă) simbolizează forța spirituală care protejează sufletul?

Răspuns: O Mezuzah are patru componente și care, împreună, reprezintă întreaga HaVaYaH: Yod-Hey-Vav-Hey, cu alte cuvinte, sistemul superior. O persoană care dorește asemănarea cu Creatorul pătrunde în acest sistem pentru a completa HaVaYaH. Atunci casa sa este pântecul mamei în care se dezvoltă.

Sistemul HaVaYaH simbolizează atitudinea de iubire față de noi din partea acestei forțe superioare, Creatorul. Obținând iubirea pentru ceilalalți, noi ne asemănăm Creatorului care Își iubește creația și ne unim cu El într-o îmbrățișare comună.

Întrebare: Dacă El mă iubește, de ce nu mă îmbrățișează acum?

Răspuns: Deoarece nu corespunzi cu El, nu-L iei în considerare, ești opus forței superioare a sistemului și, prin urmare, nedorit.

Creatorul se comportă față de toată lumea cu iubire, însă scopul Lui este să aducă pe toată lumea la dobândirea forței superioare, ca toată lumea să cunoască Creatorul, să-L reveleze și să devină egal cu El. În modul acesta încetăm să mai fim păpuși fără liberă alegere, fără nicio înțelegere a vieților noastre și să ne ridicăm la un nivel superior, etern și superior.

Întrebare: Dar care este scopul poruncii pusă în Mezuza de la intrare?

Răspuns: Trebuie să ne reamintească faptul că este o forță superioară de care suntem dependenți și, de asemenea, să ne asemănăm cu ea, să ne comportăm ca ea. Cum ea este miloasă, la fel și noi trebuie să fim miloși, cum ea este plină de compasiune, la fel și noi trebuie să fim plini de compasiune. Până la urmă, totul este foarte simplu.

Întrebare: Deci, Mezuza simbolizează forța iubirii și conexiunea pozitivă dintre noi?

Răspuns: La fel ca oricare altă poruncă din lumea fizică, ea ne direcționează către nevoia de a urma spiritualitatea în interior.

Din KabTV “O viata noua” nr.819 01/26/2017

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed