Trăind pentru corp sau pentru suflet?

După spargere, sub influența genelor informaționale (Reshimot), dorințele sparte trec prin diferite stări, desprinse de spiritualitate, la nivelurile naturii minerale, vegetale și animale. Și astfel, ele înțeleg treptat starea lor până când ajung în cele din urmă la nivelul uman.

Apoi, încep să înțeleagă că ceva le-a adus în lumea noastră, într-o stare în care se simt doar pe ele însele într-o dorință specială numită „corp”. Este ca și cum o particulă din lumea superioară a fost aruncată jos și scufundată într-un lichid în care a rămas.

Acum, o persoană se confruntă cu o dilemă: Ar trebui să lucreze pentru această lume, de dragul adăugării, pentru beneficiul corpului, sau ar trebui să lucreze pentru beneficiul sufletului? Trebuie să aleagă una dintre opțiuni.

Desigur, alegerea nu depinde de o persoană, ci mai degrabă provine din reincarnările prin care a trecut la nivelurile naturii minerale, vegetale și animale, unde și-a examinat starea. Un suflet care a ajuns mai aproape de împlinirea sa se numește un „suflet mare”, și cu el o persoană poate decide deja să acționeze în beneficiul sufletului, și nu a corpului.

În scopul de a acționa în beneficiul sufletului, o persoană are nevoie de această întreagă lume care să-l ajute să ajungă la venerația Creatorului. Frica este un vas spiritual, o dorință care vizează dăruirea. Iluminarea de sus numită „Lumina sufletului” este îmbrăcată în această dorință, sau mai exact în intenția care este construită în topul acesteia.

Această intenție este construită din profunzimea dorinței (grosimea), un Masach (ecran), și Lumina care se reîntoarce- care alcătuiesc vasul spiritual al unei persoane. Desigur, este posibil să-l dezvolți numai din această lume, atunci când urcăm de la ea până la înălțimea celor 125 de grade.

Oamenii care au atins această împlinire în funcție de Reshimot-urile lor, vin împreună. Lumina superioară operează asupra tuturor în mod egal, dar dacă genele informaționale sunt descoperite, Reshimot-urile care sunt gata pentru această corecție vin foarte aproape unul de altul, aspirând să se conecteze. Ca urmare, o persoană vine la un grup în lumea noastră.

Dar, după ce vine la un grup, o altă lege începe să acționeze asupra sa, care îi permite libera voința. Până la urmă, Reshimot-urile trebuie să fie împlinite în dorința unei persoane.

Chiar dacă se spune „Eu sunt primul și ultimul” și „nu este altul în afara de El”, pregătirea pentru această revelație, pentru recunoașterea măreției scopului spiritual din întunericul exilului, este în totalitate în mâinile unei persoane.

Aici nimic nu se poate face. Dacă această sarcină pare grea sau ușoară unei persoane, depinde de înălțimea scopului și de cât de mult o persoană prețuiește pe care pe care Îl slujește.

Dacă nu respectă profesorul, grupul și Creatorul, atunci nimic n-o poate ajuta. La urma urmei, aceste trei componente sunt inseparabile și supreme pentru o persoană. Dacă nu le prețuiește, ea va devia în cele de la cale și va părăsi dezvoltarea spirituală.

Dacă lucrează asupra ei, făcând toate eforturile posibile, astfel încât asta s-o salveze, o va ajuta să-și diminueze ego-ul său, mintea sa corporală și experiența sa de viață, care pare a avea o anumită valoare. Aceasta este revelată ca total inutilă în fața noilor stări prin care trebuie să treacă, dar îi va da, de asemenea, putere și combustibil pentru a avansa pe această cale.

Acest lucru este posibil numai dacă măreția scopului, grupul, profesorul și Creatorul sunt mai importante pentru o persoană decât egoismul său.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 10/09/12, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: