Transformarea egoismului în dăruire

Tora, 8 : 4: Sfeşnicul era de aur bătut; atât piciorul, cât şi florile lui erau de aur bătut. Moise făcuse sfeşnicul după forma pe care i-o arătase Domnul.

Întrebare: De ce este sfeșnicul făcut dintr-o singură bucată de aur?

Răspuns: Crearea sfeșnicului din aur pur înseamnă transformarea egoului pur în atributul opus pentru a da și a dărui Lumină.

În același timp, bucata de aur bătut trebuie să fie întreagă și nu poate fi făcută din mai multe părți pentru că trebuie să ajungem la o stare în care tot egoismul nostru, întreaga noastră natură, să devină atributul iubirii și dăruirii.

De aceea acest fragment săptămânal din Tora se numește Beha’alotcha, adică atunci când urci la Lumină.

Rabash spunea că termenul sfeșnic se referă la corpul cuiva, și atunci când Lumina Creatorului este îmbrăcată în el, o persoană este iluminată ca un sfeșnic. Totuși, întrebarea este cum corpul unei persoane poate purta Lumina Superioară din moment ce este o diferență atât de mare între atributele Luminii și vase, care reprezintă corpul unei persoane. Când vorbim despre corp, ne referim la egoism.

El spune și că dificultatea în crearea unui vas se numește deficiență, și apoi umplerea pentru această deficiență poate intra în el. Dar dacă o persoană nu are nicio deficiență, nu există loc pentru umplerea care vine ca răspuns la deficiență, numită ajutor de sus.

Astfel, este clar că o persoană nu poate acționa fără deficiențe pentru că nu există loc pentru umplerea deficiențelor.

Deficiențele care ne sunt date reprezintă ajutor de sus. Fără ele, o persoană nu va cere nimic, și dorința pentru corectare nu se va aprinde în ea. Trebuie să procesăm toate dificultățile din interiorul nostru din nou și să le folosim ca material pentru iluminare.

Rolul nostru este să simțim că totul se naște de la Creator, dar trebuie să schimbăm totul în direcția bună și să îl plasăm corect în interiorul nostru. În același timp, o persoană este într-o stare de confuzie totală, temeri, griji și alte imagini.

Asta înseamnă că este ridicat la un nivel unde este asemănătoare unei ramuri în bătaia vântului, și nu poate să-și găsească drumul. Acesta este doar punctul de început unde este construit și transformat într-un sfeșnic. Atunci când egoismul ei este îmblânzit, procesul de creare începe. Aceasta este tranziția dificilă către atributul dăruirii.

Totuși, în același timp, atunci când găsim conexiunea cu Creatorul, devine o plăcere, o mântuire de șarpele nostru interior, de tot ceea ce urâm.

Cu alte cuvinte, trebuie să urâm ceea ce este în interiorul nostru, mai mult decât durerea, și apoi nu o vom mai simți. Astfel, puterea intenției noastre și a tânjirii după scop trebuie să fie mai mare decât durerea pe care o simțim pentru că totul este măsurat potrivit aceluiași parametru: forța atracției (forța dăruirii).

Dacă forța atracției față de scop etse mai mare decât forța durerii (forța respingerii), nu vom mai simți forța durerii.

De pe KabTV, Secretele Cărții Eterne, 04.02.2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed