Tribul lui Levi

Tora, Deuteronomul 10:08-09: În vremea aceea a ales Domnul seminţia lui Levi, ca să poarte chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului, să-I slujească, să se roage şi să-I binecuvânteze numele Lui, cum face până în ziua de astăzi.

De aceea n-are levitul parte şi moştenire cu fraţii săi, căci moştenirea lui este Domnul, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău.

Tribul lui Levi este format din oameni speciali, care au fost angajati in educarea oamenilor si slujirea in Templu. Ei se aflau la gradul spiritual corespunzator. Cohen, Levitii si Israel sunt trei clase, trei nivele spirituale, care trebuie sa fie in mod clar delimitate.

Intrebare: Exista in persoana un lant al amintirilor care sa arate cine este: Cohen, Levit sau Israel?

Raspuns: Studiile din codul genetic afirma ca ar exista un asemenea cod. Acesta este evident in tribul lui Cohen, deoarece acestia pe timpul a mii de ani nu s-au amestecat cu alte triburi si s-au casatorit doar intre ei. Este mai greu cu Levitii.

Nu cred ca avem nevoie de aceasta separare in zilele noastre. Din contra, cand amestecul atinge maximul, toate diferentele dispar si separarea spirituala a oamenilor incepe si nu prin experientele trecute, ci prin atingerea lor spirituala. Cu cat ne ridicam mai repede, fiecare isi va lua nivelul in functie din eforturile si realizarile sale.

Intrebare: Crezi ca, codul genetic din tribul lui Cohen va inceta sa functioneze?

Raspuns: Nu stiu daca exista intr-adevar si in ce fel, dar astazi nu are nicio putere si nu are nicio legatura cu cresterea si munca spirituala.

Daca vorbim de cresterea spirituala, este spus in Tora ca tribul lui Levi nu are parte de nicio mostenire, decat sa il serveasca pe Creator. Depind in totalitate de oameni. Nu aveau nimic, nici pentru nevoile personale, astfel, cum de exemplu, doctorii chinezi care nu aveau nimic si mergeau din casa in casa si primeau bani doar de la oamenii sanatosi si nu de de la cei bolnavi. Asa ar trebui sa stea lucrurile.

La fel este si aici. Levitii trebuie sa serveasca oamenii si sa primeasca doar ceea ce le dau acestia. In mod natural, la nivelul lumii noastre, erau bucurosi sa vada rugaciuni bune, ploi bune si recolte bogate si orice altceva, dar la  nivel spiritual totul este mult mai puternic.

Din emisiunea de pe Kab TV Secretele Cartii Eterne din 16.05.2016

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: