Întrebare: Atunci când ești încorporat în acțiunea colectivă, te simți câteodată unit cu prieteni chiar în gândurile tale, dar în ultimul moment simți că ceva lipsește, un efort într-un efort, ultima picătură. Cum putem obține această ultimă picătură astfel încât să ajungem la plângerea generală, astfel încât să fim în stare să ne deschidem inimile odată pentru totdeauna?

Răspuns: Ultima picătură este exact punctul nașterii, punctul ieșiri din Egipt și este lucrul cel mai dificil. Omul este gata să meargă aproape până la final, iar apoi vede un zid în față, ceva pe care nu îl poate depăși și deodată găsește nenumărate scuze.  Înclinația sa rea îi spune: ”Trebuie să ai grijă încă de asta, de aia, nu ai studiat încă tot TES, nu știi încă toate articolele din Shamati, mai ai încă multe de făcut” și așa mai departe.

Același lucru se întâmplă și în relația cu prietenii, adică exact atunci când ajungi la punctul în care acum poți ieși din egoul tău și te poți conecta, să realizezi punctul de sudură între tine și prieteni, nu o poți face. A crea un punct de sudură înseamnă că acest punct de lipitură va cădea pe conexiunea dintre tine și prieteni și vă va lipi împreună într-o singură adeziune. Nu poți face asta. În ultimul moment bați în retragere.

Aici numai un ajutor general poate ajuta. De aceea, rugăciunea unui individ nu ajută. O rugăciune trebuie să fie rugăciunea celor mulți, atunci când te rogi pentru prieteni și nu pentru tine și când întregul grup sau mai multe grupuri se roagă împreună. Dar tu ne vorbești de un efort individual. Poți să îmi vorbești despre un efort individual pentru încă o mie de ani, nimic nu ți se va întâmpla. Direcția este familiară dar este greșită pentru că tu nu îți faci griji în legătură cu conexiunea cu prietenii.

Din Lecția nr 4 de la Congresul ARAVA Arvut, 2/24/12

Filed under: Congrese, Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Unitate | Add Comment →