Întrebare: De ce avem nevoie de un orar cu care să ne obişnuim? În principiu, nu este bine atunci când munca devine un obicei şi nu mai necesită niciun efort.

Răspuns: Desigur, rutina, obiceiul, ne eliberează de a mai face efort, dar ne salvează atunci când cădem şi ne pune din nou pe drumul cel bun. Apoi, continuăm să facem eforturi pentru a obţine următorul nivel.

Mă mişc într-o formă de minus şi, în timpul unei căderi, ating cel mai de jos punct în care pierd totul, este punctul zero, viaţă zero. Nu pot ieşi din asta prin propriile puteri. În mecanică, mişcarea continuă mulţumită forţei acceleraţiei iar în electronică folosim condensatori, bobine de conducţie, prin care acumulăm energie pe care o putem folosi mai târziu.

Când cobor în timpul muncii, încarc un anumit capacitor, iar când acesta este încărcat îl pot folosi ca să urc. Există astăzi maşini care sunt operate atât electric cât şi cu combustibil clasic. Când conduc pe combustibil, umplu bateria şi apoi o pot folosi ca să conduc fără combustibil.

Aşadar când sunt în cădere, trebuie să fiu sigur dinainte că voi putea să ies din cel mai de jos punct. Dacă nu mă pregătesc, voi rămâne acolo pentru totdeauna şi asta este tot. Nu voi mai avea puterea să continui avansarea mea. Ne pregătim prin diferite mijloace pentru a ieşi din această stare, ne pregătim în grup, dar în cele din urmă  nu voi vedea că totul ajută pentru că sunt total mort şi nu răspund la nimic şi nu văd sau aud nimic.

În acest caz, numai obişnuinţa, obiceiul care a devenit a doua natură mă poate ajuta. L-am pregătit dinainte, la fel ca un condensator care a fost încărcat. Acest obicei este deja imprimat în mine şi este parte din natura mea şi prin el pot să mă ridic din cădere şi să merg înainte.

Din Discuţie despre pregătirea Congresului din  St. Petersburg 6/26/13

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment →