Un nou nivel: Descoperirea caracteristicilor Cretorului

Tora, Numeri, 14:10 Atunci toată obştea a zis: „Să-i ucidem cu pietre!” Dar iată slava Domnului s-a arătat în nor tuturor fiilor lui Israel la cortul adunării.

Oamenii s-au ridicat împotriva celor doi Ţadikim (drepţi), Caleb, fiul lui Jephunneh şi Joşua, fiul lui Nun, care i-au grăbit să meargă în pământul lui Israel şi să îi învingă pe locuitorii acestuia. Iar Creatoul a fost imediat implicat în asta; se vorbeşte despre tranziţia la un nou nivel. Până acum, copiii lui Israel au trăit în sălbăticie şi au lucrat cu caracteristicile Bina, dăruire de dragul dăruirii. În timp ce acum intră în pământul lui Israel, au început să lucreze cu ego-ul lor, deci li se aduce aminte mereu de Faraon.

Primirea de dragul dăruirii este un nivel complet diferit. Atunci când în faţa noastră apar uriaşii, care sunt dorinţele egoiste cu care noi trebuie să lucrăm cu intenţia de a dărui, nu înţelegem cum este asta posibil. Are loc o schimbare internă foarte serioasă, pentru că metoda lucrării cu ego-ul s-a schimbat. În sălbăticie doar mă ridic deasupra lui, devin detaşat de el, pentru că rătăcirea în deşert este un mare exod din Egipt. Dar acum începe intrarea în pământul Israel, deci o nouă muncă total diferită.

Egipt este o stare, deşertul este a doua stare, pământul lui Israel este a treia stare. Perioada Egiptului a luat sfârşit odată cu ascensiunea deasupra ego-ului. În pământul lui Israel eu caut din nou în ego, încep să sap în el, ridicându-l odată cu mine, iar cu acest ajutor mă conectez şi comunic cu toată lumea.

În alte cuvinte, dacă m-am ridicat înainte deasupra ego-ului, am dat tot ce am putut şi am ajutat totul, acum încep să ridic egoul meu şi al vostru şi să comunic în el. Asta înseamnă că munca este făcută cu două caracteristici opuse care pur şi simplu nu existau înainte.

Iar această muncă produce uriaşi. Dacă în timpul procesului de tranziţie, care se numeşte sălbăticie, deşert, noi doar ne-am ridicat deasupra ego-ului şi am apropiat numai Lumina Nefeş şi Ruah, acum începem să obţinem Lumina Hohma pentru că lucrăm deja cu ego-ul. Odată cu asta are loc descoperirea caracteristicilor Creatorului, pe care nu le-am putut obţine în deşert, ci numai în pământul lui Israel.

Aceasta este o muncă complet nouă, complexă, care pare absolut imposibilă; este nevoie de o nouă abordare. Aşadar Moise, învăţătorul nostru, ca lider al caracteristicilor noastre interne, care ne-a condus prin întregul deşert, nu mai poate să meargă cu noi. Trebuie să fie înlocuit pentru că întreaga paradigmă, relaţia noastră cu avansarea şi corectarea, s-a schimbat.

Întrebare: Ce reprezintă apariţia bruscă a Şechina (Divinitate), când poporul Israel sunt pe cale să îl lovească cu pietre pe Caleb şi Joşua?

Răspuns: Aici nu mai este posibil să se facă nimic, pentru că puţini oameni din naţiune, din „turma” de vechi sclavi, înţeleg că se află în faţă şi ştiu cum să depăşească obstacolele, în timp ce ceilalţi nu înţeleg.

Apare o întrebare: Unde este Moise în acest caz? Ar trebui să fie în faţă! Dar el nu mai aparţine acestui nivel, deci nu a mers să vadă pământul. Mai mult, a murit, ca un nivel care şi-a terminat treaba şi apoi începe un nou nivel.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele cărţii eterne” din 15.04.2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: