Întrebare: Văd că Faraonul fură toate fructele muncii mele şi mă întreb: Când voi ajunge în sfârşit la punctul de disperare în ceea ce priveşte propria mea putere? Mă simt ca şi cum aş conduce o maşină, dar altcineva este de fapt în spatele volanului.

Răspuns: Este corect: nu tu eşti la volanul maşinii tale. Tu te ocupi doar de dorinţa ta de a avansa. Iar în ceea ce priveşte de câte ori trebuie să repeţi o acţiune, asta nu se poate ştii în avans. Dar ritmul depinde de tine: cât de repede se schimbă stările tale şi cât de rapid poţi să treci prin ele. Să presupunem că, în conformitate cu rădăcina ta, ai de trecut prin 8000 de stări până să ajungi la primul nivel spiritual, unde voinţa ta de a primi se va transforma în dăruire, datorită Luminii care Reformează.

Trebuie să treci prin aceste 8000 de acţiuni, dar o poţi face în doi ani sau o poţi lungi în 20. Este alegerea ta, deoarece ai liber arbitru în ceea ce priveşte măsură în care îţi vei accelera dezvoltarea. Dar vei trece cu siguranţă prin toate discernămintele necesare, chiar dacă se va întâmpla în viaţa asta sau în alta. Totul depinde de tine.

Te plângi că Faraonul îţi fură fructele muncii tale, dar de asta este scris că toate oraşele frumoase, construite de fii lui Israel în Egipt, au fost moştenite de Faraon. Este ca şi cum Faraonul stă în spatele tău, fixat de gâtul tău şi culege toate roadele muncii tale. Asta duce omul la punctul de disperare în muncă şi la rugăciune. Dar nu poţi renunţa!

Pe lânga asta, de fiecare dată când avansezi şi depui mai mult efort, câştigi totuşi înţelepciune şi obţii metoda şi noi înţelegeri. Eşti absorbit de întuneric, dezamăgire, neaujutorare şi indiferenţă. Devi obosit şi plictisit de tot şi îţi pierzi credinţa că va veni vreodată vreo scăpare – aceasta este cea mai proastă stare care poate fi. Fiecare stare mai avansată aduce şi o mai mare cădere, disperare, apatie şi realizarea faptului că este imposibil să atingi ceea ce doreşti.

Continuă tot aşa, până când atingi ultimul „imposibil”, care este privit ca trecerea Mării Roşii, când ţi-ai pierdut complet credinţa că omul este capabil de asta şi că numai Creatorul poate să o facă.

Decizi că pur şi simplu nu se poate întâmpla; ţi se arată că asta este natura ta şi nimic nu se poate face şi tot ceea ce ţi-a mai rămas este să te întorci la viaţa ta trivială.

Iar atunci omul îşi pune în mine să sară totuşi peste acest imposibil şi omului i se arată condiţia de cum să se conecteze: ce înseamnă în realitate să devii un singur om cu o singură inimă. Şi dacă este de acord cu asta, primeşte primul nivel spiritual.

Primul nivel spiritual îl primeşte numai ca un singur punct, privit ca Moise, iar acest îl trage (moshe în ebraică) departe de egoism, din exil, în timp ce în restul dorinţei de a primi se revelează „golden calf” împotriva lui.

După aceea, omul intră în deşert, unde îl aşteaptă probleme la fiecare pas şi care este infestat cu şerpi, Nu mai este un singur mare şarpe, un ego mare ci mai degrabă o multitudine de mici şerpi care continuă să îl împungă pe om din toate părţile, multitudinea de atribute egoiste ale acestuia. Totuşi, îl ajută să continue să meargă înainte pe scara spirituală, obţinând propritatea de dăruire.

De-a lungul întregului drum, văd doar două calităţi vitale care garantează succesul: anularea de sine înaintea învăţătorului şi grupului şi rădarea, tenacitatea în orice circumstanţă, orice ar apărea pe drum. Acestea sunt cele două atribute cucare tu, ca un măgar încăpăţânat, continui să înaintezi, într-o singură direcţie, în ciuda a tot ce se întâmplă, în ciuda oricărui obstacol intern sau extern. Iar asta te accelerază şi te face să ai succes.

Altfel, nu îţi pierde timpul; este mai bine să te bucuri de viaţă. Dar majoritatea se agaţă în mijloc, între o stare şi alta şi, din păcate, ajung la capătul liniei cu mâinile goale.

Din prima parte a Lectiei zilnice de Cabala

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →