Un test cabalistic

Întrebare: Când îţi citesc cărţile simt revelaţia unei noi lumi. Însă, imediat ce le termin, îmi amintesc doar de mine însumi. Cum să păstrez senzaţia pe care o am în timp ce citesc cărţile?

Răspuns: Nu ai nevoie să-ţi aminteşti nimic ci mai degrabă să uiţi  şi e minunat că o faci! De alfel, dacă nu uiţi, o să te comporţi după cum am scris eu acolo în cărţi, după mintea şi sentimentele mele. Dacă citeşti mult şi repeţi ceea ce ai citit, şi încă uiţi, tu acumulezi propriile tale senzaţii interioare. Tu trebuie să faci asta şi asta este realizarea ta.

Cu cât uiţi mai mult cu atât mai bine. Omul trebuie să iasă de la lecţie şi să nu-şi amintească nimic, fiindcă înţelepciunea Cabalei nu este ca alte ştiinţe din lumea noastră care cer memorizare. Când am învăţat la Universitate, trebuia să-mi amintesc din cunoştinţe şi să le demonstrez la examene. În Cabala, examenul testează ce am construit în interiorul meu ca rezultat la ceea ce am citit şi am auzit.

De aceea, recomand cu tărie ca fiecare să aibă un set complet de cărţi. Citiţi acasă, în timp ce călătoriţi cu autobuzul sau cu trenul, în timpul pauzei de masă, de câte ori aveţi oportunitatea să deschideţi o carte. Prin ea, vă conectaţi la rădăcina spirituală.

Din Lecţia 8 de la Convenţia We! 4/3/2011

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: