Uniți către Lumină

Întrebare: Ce nivel nou de conectare ar trebui să obțină grupul nostru, în congresul de unitate care are loc în acest weekend în nordul Israelului, astfel încât unitatea internă, forța internă, Lumina, va locui între noi și astfel, după congres, toate activitățile noastre de diseminare vor fi deja la un nou nivel, la un nivel spiritual?

Răspuns: Trebuie să ajungem la o asemenea conexiune între noi care să se asemene Luminii, în forma ei minimală. Vasul (Kli) ar trebui să ia forma aceluiași atribut, ca Lumina. Cum este posibil? Ce înseamnă asta? Trebuie să ne conectăm în așa fel, prin Galgalta ve Eynaim și AHP, încât să ne influențăm unul pe altul ca Lumina și vom fi gata să dăruim asupra lor. De fapt, nu este nimic de dăruit, dar fiecare trebui să fie gata pentru asta, și astfel este conectat cu alții. Formăm diferite conexiuni între noi iar când acestea lucrează corect, Lumina este revelată. Dacă cineva nu este conectat corect, simțim asta prin faptul că nu reușim, dar totuși identificăm unde încă nu există echivalență cu Lumina.

Asta înseamnă ca există un anumit număr de suflete care fac tot ce le stă în puteri să se conecteze și încearcă să găsească modalitățile să facă asta, iar Lumina îi ajută prin diferite suferințe și tensiuni. În momentul în care primesc o formă care este similară Luminii, încercând să se conecteze corect în orice mod posibil, atunic când atributele unui om se conectează cu cele ale altuia, atunci când dorința cuiva de dăruire se conectează cu dorința altcuiva de primire, și așa mai departe, Lumina este revelată în conexiunea lor. Acum nu știm cum să ne conectăm în mod direct dar, mai târziu, în nivelurile următoare, va trebui să clarificăm toate dorințele și atributele noastre: cum trebuie să ne conectăm, în ce măsură, prin care atribute. Aici se află viața.

Aici, între timp, suntem ca niște copii căutând un ”pacifist”, și asta este tot. Dar asta este suficient pe de o parte; o vom primi deja. În momentul în care în noi apare o mică dorință, mama ne va da ”sfârcurile”, adică Masach (ecranul) deasupra dorinței. Între timp, dăruitorul are Masach și nu noi. Mai târziu va trebui să primim acest Masach. Apoi vom evalua și cântării noi înșine ceea ce primim.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 7/3/12, Zohar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: