Unificare fără graniţe

Întrebare: Atunci când spunem că unificare este deasupra a tot, există graniţe acolo?

Răspuns: Nu sunt şi nu pot fi graniţe în unificare, pentru că de îndată ce chipurile obţinem asta, apar noi perturbaţii şi trebuie din nou să avansăm către noi graniţe. Aceasta reprezintă ascensiunea celor 125 de niveluri.

În unificarea pe care o obţinem, descoperim Creatorul, adică forţa generală care conectează două forţe opuse în ea, pozitivă şi negativă, forţa Luminii şi forţa dorinţei, plus şi minus, întuneric şi lumină, împreună, în armonie.

Şi ce se va întâmpla între lumină şi întuneric? Ce le va conecta ca un scurtcircuit între plus şi minus ale unui motor sau pentru alt utilizator? Acest utilizator este efortul nostru pe care îl investim pentru a conecta toate plusurile şi minusurile în mod armonios, toate fenomenele pozitive şi negative, astfel încât să nu le mai vedem opuse faţă de noi.

Încercând să le conectăm în acest mod, noi ne corectăm. Noi înşine suntem plasaţi între forţele pozitive şi negative şi acolo ne conectăm cu Creatorul şi obţinem adeziunea cu El.

Creatorul reprezintă armonia tuturor forţelor naturii, inclusiv noi, adică omul care creează această armonie în el însuşi.

Din Lecţia 1 din Congresul din Vilnius 03.11.2017

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: