Unitatea este în Creator

Întrebare: Cum ne putem conecta prin Creator?

Răspuns: Foarte simplu. Datorită neputinţei de a ne uni, ne întoarcem spre Lumina Înconjurătoare, Creatorul şi Îi cerem să ne unim. Aceasta se produce la fiecare grad. După ce am descoperit incapacitatea noastră de a ne uni, ajungem la “poarta lacrimilor”, strigăm şi primim forţa de a ne conecta, de a fuziona împreună.

Dar, cum ne lipeşte Creatorul, dacă noi suntem diferiţi? Devenim legaţi numai în conformitate cu intenţia noastră de a ne conecta Creatorului, dacă vrem să-I dăruim numai Lui. El devine firul de conexiune, obiectivul nostru. Este precum părinţii care se unesc într-un copil. Ei ar putea chiar să se urască, dar se conectează prin el, având grijă de el împreună.

Dar, în acest copil, ei s-au împăcat, chiar dacă se detestă reciproc. Totuşi, ei îl iubesc şi de aceea se conecteză în el, în acest punct. Este uniunea contrariilor. Noi suntem cu toţii opuşi, într-o mie de proprietăţi diferite şi direcţii. Nimeni nu este identic cu altul. Deci, ce putem face cu dorinţa noastră de plăcere? Nu putem să o ucidem, nu putem face nimic cu ea. Noi am primit doar posibilitatea de a efectua acţiuni care conduc la unitate.

Noi trebuie să conectăm două părţi care nu au nimic în comun, cu excepţia bazei animal. De aceea există această lume în care putem să ne conectăm pe plan fizic, pur şi simplu “ţinându-ne de mâini”. Exprimăm sentimentele noastre prin acest gest. Prin urmare, acest grad este separat de toate celelalte grade, de toate stările, deoarece el ne permite să începem să urcăm. În această lume, putem lovi o altă persoană în faţă sau să o îmbrăţisăm şi astfel, afectăm dorinţa sa. Este posibil să îmbrăţişăm la cerere şi dorinţa poate fi modificată în funcţie de dorinţa sa de a îmbrăţişa.

Tocmai am îmbrăţişat pe cineva fără să simt simpatie pentru el, chiar resimţind respingere, dar, în funcţie de aceste acţiuni, dorinţa mea se schimbă progresiv. Este caracteristica unică a acestei lumi în care este posibil să afectez dorinţa cuiva prin acţiuni fizice. Dar, toate acestea se întâmplă la un anumit grad şi doar ca o pregătire. Şi, este motivul pentru care nu este considerată o conexiune spirituală.

Dar, dacă vorbim de dorinţe spirituale, care sunt mai ridicate decât gradul acestei lumi, atunci acolo folosim dorinţele materiale care nu se intersectează în niciun fel cu dorinţele altcuiva. Dacă dorim să ne unim, atunci Creatorul trebuie să fie între noi. Doar prin El, prin rădăcina noastră, noi ne conectăm, aşa cum doi fraţi se conectează prin mama comună. De aceea ei sunt numiţi fraţi.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.12.2013, Zohar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: