Vă plac florile?

Întrebare: Ce înseamnă să părăsesc corpul meu şi să tratez lumea exterioară mie, roci şi flori, cu dragoste ?

Răspuns: Este vorba despre o stare în care o persoană a intrat deja în lumea spirituală şi nu iubind simplu natura, plantele, animalele şi oamenii care sunt aproape sau departe de sine. Pentru a putea să ieşi din ego, ai prieteni, un grup şi trebuie să te foloseşti de asta. Dacă stabileşti atitudinea corectă faţă de grup, atunci vei vedea cum poate să te ajute şi cum te eliberează din tine.

Doar atunci vei înţelege cine ai fost, ce erai pe exterior şi de ce Creatorul a creat această lume pe care o vedem exterioară nouă. Vei înţelege de ce ai un corp special în această lume care este destinată să te ajute pentru a efectua această ieşire. Numai după ce începi să ieşi cu ajutorul extern, al mediului, vei simţi că atitudinea ta faţă de natură, vegetal şi animal este pe cale să se schimbe. Vei trata ansamblul umanităţii diferit, apoi vei vedea pe fiecare în Lumina dăruirii şi vei începe să judeci diferit.

Scopul final este de a ajunge la echivalenţa cu Creatorul, după care, cu siguranţă, Îl vei justifica prin toate mijloacele, vei face totul, nu pentru a ameliora starea personală, ci pentru că vrei să-I aduci mulţumire pentru ca El să se bucure.

 

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.03.2013, Shamati no 36

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed