Violenţa în spiritualitate

Tora, Deuteronomul 22:25: Dacă vreun bărbat va întâlni la câmp o fată logodită şi, prinzând-o, se va culca cu ea, să-l ucideţi numai pe bărbatul care s-a culcat cu ea;

Întrebare: Ce înseamnă violenţa în spiritualitate?

Răspuns: Violenţa este dispariţia dorinţei şi a ecranului (Masah). Asta nu ar trebui să se facă. Totuşi, pe de o parte, există asemenea dorinţe care nu pot fi corectate altfel. Vedem asemenea exemple chiar în lumea noastră, printre animale şi oameni. Este o consecinţă a comportamentului spiritual.

În lumea noastră există un sistem de comportament foarte complex, care evident provine din stările spirituale ale Masah şi ale dorinţei.

Pe de o parte, o femeie, conştient sau inconştient provoacă un bărbat, adică îl atrage, chiar până la punctul în care acesta ar putea să o violeze. În lumea noastră, ea poate fi, în parte, inconştientă psihologic de asta, dar în lumea spirituală este. De aceea, trebuie să înţelegem că totul reprezintă un sistem foarte complicat.

Atunci când începem să dezvelim dorinţele noastre şi ne gândim cum să le corectăm, suntem uimiţi că exact datorită faptului că trăim într-o lume iluzorie putem să primim prin ea abilitatea de a descrie stările spirituale. De fapt, nu există un limbaj în lumea spirituală şi nu sunt obiecte separate ca un bărbat, femeie, câmp, oraş, etc.

Ar fi foarte dificil de descris toate acestea dacă Cabalistul nu ar folosi limbajul ramurilor. De aceea, în lumea noastră, este posibil să descriem totul atât de frumos şi în aşa detalii încât există cuvinte pentru tot, ca de exemplu: „: Dacă vreun bărbat va întâlni la câmp o fată logodită şi, prinzând-o, se va culca cu ea

Înseamnă că Tora foloseşte mii de cuvinte diferite pentru a descrie în detaliu o asemenea stare, iar daca vorbim în limbaj Cabala atunci descrie modul în care Masah-ul interacţionează cu dorinţa, cum se apropie, se întâlnesc pe câmp, adică în afara influenţei celorlalţi, deoarece nimeni nu poate să îi influenţeze şi limiteze.

Masah-ul încearcă prin toate mijloacele să facă o corectare, chiar peste o dorinţă care nu este potrivită pentru asta. În principiu, este o acţiune incorectă, dar dorinţa poate fi corectată în acest mod.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne”din 10.10.2016

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: