Vom trăi!

Întrebare: Este neclar cum ma pot bucura de dăruire atunci cand nici eu nu am nimic?

Răspuns: Noi nu vorbim despre daruirea materiala, adică  nivelele mineral, vegetativ şi animal ale dorinţei (deşi și acestea sunt importante, dacă sunt făcute corect). Mai întâi de toate, în scopul de a darui, trebuie să corectam dorinţa noastră şi intenţia, astfel încât acestea sa fie destinate acestei forme.

Daruire nu înseamnă sa încep sa te umplu cu tot felul de placeri de care nu ai nevoie. Atunci, încep să satisfac dorințele tale ca fiind ale mele, astfel transformându/le în ale mele. Asta este de fapt înțelepciunea Cabala (înseamnă înțelepciunea primirii, în ebraică). Privește la jocul sofistificat aici!

La început, am crezut că a fost dorinţa altcuiva. Apoi, am trecut peste aceasta „bariera psihologica” (Machsom-ul ), ataşandu-mi această dorinţă şi, acum, simt dorinta ta ca pe a mea. Ai devenit mai important pentru mine decât eu insumi, ca un copil langa mama sa, care vede scopul vieţii ei în el şi este dispusa să dăruiască la nesfârşit, gândindu-se numai la copilul ei.

In acelaşi mod, m-am ataşat de tine; dorintele tale au devenit mult mai importante pentru mine decat propriile dorințe şi tot ceea ce fac este muncă în beneficiul tau! Acest lucru înseamnă că ma refer la tine în daruire completa. Si, din moment ce dorinţa ta a devenit a mea, simt plăcere în ea. Eu sunt cel care simte plăcere prin implinirea ei.

În acest fel, treptat, am reasezat toate sufletele in mine. De fapt, ele au făcut parte din „mine insumi”. Dar am fost tăiat brusc de  toate aceste părţi şi, în schimb, in mintea mea au fost implantate unele „microcipuri” care mă fac să urăsc aceste părţi din sufletul meu. Şi am început sa le dispretuiesc şi sa le urăsc, în loc de a lei iubi.

Acum am nevoie sa ma ridic deasupra acestei confuzii şi sa depasesc această respingere psihologica. Şi, de îndată ce incep sa le tratez ca pe propriile mele parti autentice, integrale, care sunt inseparabile, în legătura lor cu mine, le voi darui şi ma voi bucura de asta!

Am făcut aceasta munca, corectandu-ma, iar acum ma simt mulţumit. Nu ne-am asteptat sa facem orice altceva , decat  sa depăşim  această barieră psihologică şi repulsia pentru ca iubirea sa poata înlocui ura. Apoi, ne vom bucura cu adevărat noi înşine .

Vei simti ca aceste piese specifice, străine de tine acum, sunt fundamentul pentru radacina  sufletului tău. Vei descoperi Creatorul in ele, în special. Şi partea nivelului mineral, vegetal și animal, care anterior l-ai gândit ca pe tine însuţi şi lumea ta, nu mai are nimic de-a face cu tine. Este cel mai scăzut nivel în raport cu tine. Cine este interesat dacă trăiesc sau mor? Şi într-adevăr ei mor şi tu esti lasat sa traiesti cu sufletul tau!

Prin urmare, înainte de a părăsi această lume materială, ar fi mai bine sa ajungeti cel puţin la primul grad al sufletului. Apoi, nu veţi regreta despărţirea de corp.

Din partea a 4-a Lecţiei zilnice de Cabala 12/17/10, „Libertatea”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: