Zidul din fața ta este gradul spiritual următor

Întrebare: Dacă oamenii sunt de acord că toate problemele își au rădăcina în egoismul lor, atunci de ce nu cădem toți de acord să împărțim totul unul cu celălalt și să decidem că totul este la comun?

Răspuns: Dacă declarăm tot ce avem și împărțim între noi, nu va rezolva nimic. Nu vom face lumea mai bună ci, mai degrabă, vom merge înapoi la distribuția socialistă corectă a bunurilor. Asta nu poate corecta lumea. Și asta pentru că întreaga lume există numai pentru a îl revela pe Creator.

Fără a lua în calcul asta, vă tăiați voi înșivă de la sursa care poate schimba o persoană. Numai dacă studiați înțelepciunea Cabala, în chiar o mică măsură, altfel nu veți avea nicio putere de a schimba natura umană. Ca rezultat, veți sfârși într-o și mai mare criză, dacă nu azi, atunci mâine.

Trebuie să injectați o doză de înțelepciune Cabala autentică, astfel încât să existe forța care afectează și transformă. Altfel, vom începe pur și simplu să jucăm un joc al construirii unei noi societăți.

Totuși, lumea există doar ca noi să ne construim o viață materială confortabilă? Trebuie să explicăm tuturor că nu acesta este scopul pentru care a fost creată lumea. Programul creației este să aducă fiecare persoană, toată societatea umană, la un alt nivel al existenței, la dăruire reciprocă, absolută, pentru a descoperi forța dăruirii totale dintre noi. Această forță este privită ca Creator, Natura Superioară.

Totuși, pentru a ne schimba natura noastră în măsura în care trebuie să obținem, trebuie să primim o infuzie de la acel nivel, astfel încât Lumina care Reformează să ne afecteze. Altfel, cum putem sări la nivelul următor?

În prezent, stau la un nivel inferior, între primul și cel de al doilea și văd cum nivelul superior crește în fața mea ca un zid. Totuși, nu este un zid; este doar o ascensiune către nivelul următor. Doar că acest pas este atât de exaltat încât mie îmi pare ca un zid.

Cum pot trece peste el? Cabala îmi spune: Poți să o faci, doar atrage forța Luminii. Totuși, nu o putem face singuri, nici eu nici el. Doar dacă ne unim, toți împreună. O persoană va studia mai mult, una mai puțin. O parte va face acțiuni și alta intenții. Toată lumea va face doar ceea ce i se potrivește, lui sau ei, cel mai bine.

Nu toți oamenii sunt la fel: o persoană nu vrea să se gândească foarte mult și preferă să acționeze; alta rezolvă totul numai în gând. Totuși, când toți se unesc ca unul, totul funcționează foarte bine. Ambele sunt necesare.

Totuși, trebuie să explicăm toate astea unei persoane. Trebuie să înțeleagă viața și lumea în care trăiește. Cât de adânc se scufundă înăuntru, depinde de ea. Nu contează dacă o persoană procesează lucrurile mai mult în minte și alta în sentimente. Ambele vor avea o conexiune cu Lumina.

De aceea, Baal HaSulam scrie că toată lumea trebuie să se întoarcă la școală. Întrebarea este numai ce trebuie să studieze și cât timp. De fapt, toată lumea studiază într-un fel, pentru a supraviețui, nu-i așa?

Astăzi, nu vei găsi un fermier care să nu fi studiat undeva. Dacă ți s-ar spune că mâine va fi o furtună teribilă și că trebuie să înveți să scapi din ea, toată lumea ar fi de acord să studieze, nu-i așa? Toată lumea este forțată să învețe din dezastrele naturale care au loc peste tot, chiar acum. Oferim umanității o cale de a învăța cum să obțină fericirea pe care toată lumea va fi bucuroasă să o învețe.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala 12/29/10, “Înțelepciunea Cabala și filozofia”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"" Comentarii RSS Feed