Zigzaguri pe calea spirituală

„Numere” Tora, 21: 4 la 21: 6: De la muntele Hor au apucat pe calea Mării Roşii, ca să ocolească pământul lui Edom, dar pe drum poporul a început să-şi piardă răbdarea. Şi grăia poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: „La ce ne-ai scos din pământul Egiptului, ca să ne omori în pustiu, că aici nu este nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această hrană sărăcăcioasă”. Atunci a trimis Domnul asupra poporului şerpi veninoşi, care muşcau poporul, şi a murit mulţime de popor din fiii lui Israel.

Încă o dată vedem următoarea corectare a dorințelor egoiste inițiale. Unele dintre ele sunt deja corectate, să spunem, cu privire la nivelurile din faza rădăcină și nivelurile unu și doi, în timp ce nivelurile egoiste profunde sunt corectate acum.

Întrebare: De ce avem nevoie de aceste puncte de cotitură? Se pare că totul este în regulă și brusc oamenii vin cu proteste din nou și din nou!

Răspuns: Corecția este îndeplinită în conformitate cu aceleași reguli ca la slalom: urmați un curs către un punct final, dar în mod constant in zig-zag, nu puteți merge direct. Atunci când un atlet merge pe schiuri in jos pe munte el trebuie să meargă in zigzag, altfel el ar zbura în jos pe munte. Este același lucru atunci când urci pe munte. Acesta este motivul pentru care tot ceea ce am văzut se repetă iar si iar, dar la un alt nivel. Mai mult decât atât, în cazul în care înainte se părea că am fost performant in fapte bune și, prin urmare avansam, acum descoperim că am realizat fapte rele și trebuie să le corectam.

De exemplu, o persoană care a studiat Cabala a scris cărți despre asta. Indiferent cum te uiți la ea, nu este corectata încă și ego-ul său vorbește prin ea. Îmi amintesc durerile pe care le-am simțit când am scris și rescris primele mele, cărți iar si iar. Nu vă puteți imagina cât ridică asta pe cineva, îl aprinde și îl face să se simtă satisfăcut, așteptănd dăruirea și această primire. Pe de o parte, el realizează o munca, dar atunci când el însuși se ridică, trebuie să corecteze totul după aceea. Acest lucru înseamnă că va urca în sus; adică ai urcat, dar va trebui să corectezi aceste zigzaguri!

Asta e viaţa. Nu poți spune cuiva că ar fi mai bine dacă nu ar face nimic. Aceasta prelungește calea. Privind la el din exterior, veți vedea că este soarta; nu este nimic în jurul acestuia; omul își duce la capăt calea sa, cale care are un punct de plecare și punctul final. El nu poate evita astfel de zigzaguri.

În această zonă egoul nostru crește, iar apoi trebuie să-l corectam, depunând mari eforturi. Acesta este o muncă suplimentară care necesită ani. Dar, în același timp, ne extindem corectarea lui, incluzând tot ceea ce facem în egoismul nostru, lucru care îl extinde.

De fapt prin astfel de zigzaguri se realizează corecția.

Din KabTV „Secretele din Cartea Eterna” 7/1/15

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: