Ținând mediul sus de tot

După ce a găsit mediul corect, o persoană este gata să se încline în fața lui, să accepte tot ceea ce i se spune. La început, vede măreția în totul: în învățător, în studii și în prieteni.

Totuși, după trecerea unei perioade de timp, începe să se obișnuiască cu el. Îi este dată o oportunitate de a se alătura mediului și după aceea dispare: Totul este bine. Sunt în compania mea, ca înainte. Sunt gata.

Făcând asta, o persoană ieses în afară și cade înapoi. În stupiditatea și mândria sa, nu înțelege că acum îi este dată o oportunitate de a veni mai aproape, de a crește mediul în ochii săi. Acesta trebuie să devină chiar mai înalt decât era înainte.

Așa crește egoismul, pentru a îi da unei persoane oportunitate de a crește în mod constant mediul în ochii săi, din nou și din nou. Totuși, ea nu folosește acest ajutor împotriva ei pentru a urca ci îl lasă acolo jos. Ca rezultat, în loc să urce, ea coboară.

În acest fel, oamenii care merită ascensiunea și revelația Creatorului, neavând șansa să intre în mediu, încep imediat să coboare, să neglijeze mijloacele pe care le-a primit. Și a doua zi, privește mediul în mod diferit față de ziua trecută. Învățătorul, grupul și cărțile își pierd valoarea în ochii ei, deși cu viteze diferite.

De aceea, munca mea este de a crește în mod constant importanța mediului: învățătorul, cărțile  și grupul. Trebuie să urc spiritual și nu pentru că cineva are nevoie de cunoștințele mele ci pur și simplu pentru că altfel nu voi obține măreția Creatorului.

Mediul nu se prezintă ca ceva special și de aceea este foarte dificil să apreciezi prietenii. Învățătorul nu arată nici el ca un om special. A fost întodeauna dificil înt-un grup Cabalist să păstrezi mediul sus. Totuși, nu avem nicio altă cale. Trebuie să începem să îi ajutăm pe prieteni să realizeze importanța grupului.

Asta nu înseamnă că trebuie să ne arătăm  importanți sau să pășim țanțoși în jur, în mod artificial, cu măreția noastră. Este imposibil să pretinzi asta aici, deoarece Creatorul este ascuns. Cu cât mai sus este o persoană cu atât este mai puțin aparentă și Creatorul este ascuns mai mult decât orice. Asta este o lege spirituală.

De aceea trebuie să creștem importanța mediului în general pentru a obține importanța Creatorului prin el. Dacă acest scop nu arde la început în noi, dacă nu construim acest sistem în mod clar de la măreția mediului către măreția Creatorului, atunci nu vom obține nimic. Din contra, neglijența numai va crește.

Astăzi, organizația Bnei Baruch există pentru că eu exist. Mâine, dacă eu nu mai sunt aici, același lucru care s-a întâmplat grupului lui Rabash se va întâmpla: discordie în toate direcțiile. De aceea trebuie să înălțăm esența societății noastre, baza sa, măreția sa, curgând către aspirația către Creator.

Dacă asta crește constant în importanță și măreție, umplând capetele și inimile tuturor; dacă aparțin și eu, exist pentru asta și mă contopesc cu asta; dacă tânjesc pentru măreţia societăţii, pentru că mă conduce spre măreţia Creatorului, dacă simt în mod constant acest lucru şi dacă acest lucru este ceea ce ma mișca, atunci vom atinge obiectivul, fără îndoială, în cel mai scurt timp.

Din prima parte a  Lecției zilnice de Cabala 2/14/2011, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed