A alege ceea ce-mi place

Întrebare: Cum pot să fiu sigur că, în cele din urmă, voi reuşi? Există garanţii?

Răspuns: Este ceea ce numim „credinţă în cei înţelepţi”. Dar, singurul lucru în care puteţi, cu adevărat, să aveţi încredere este Lumina încrederii care străluceşte pentru o persoană în măsura în care ea atinge atributul de a dărui. Ea nu o are încă, deoarece singura modalitate de a ajunge la asta este prin încorporarea în mediu.

   

Eu am doar mediul, pot face parte dintr-un mediu care preferă valorile corporale şi pot face parte dintr-un mediu care preferă dezvoltarea spirituală, prin dăruire. Există două alternative: drumul primirii sau drumul dăruirii. Există două forţe care operează în natură şi o preferăm pe una sau alta: fie să dăruiesc în scopul de a primi, fie să primesc în scopul de a dărui. Acesta este modul în care funcţionează lumea. Totul este foarte simplu şi este determinat de mediul pe care-l alegem.

Dar, dacă deja am ales un mediu, care este un profesor şi prietenii, o cale şi un scop, am senzaţia că este ceea ce vreau. Nu ar trebui să mă forţez. Dacă am un punct în inimă şi simt că acest drum este pentru mine, mă alătur mediului. Dar, după ce m-am alăturat, trebuie să mă încorporez în el cu inima şi sufletul meu. Nu pot să fiu într-un mediu care este în totalitate plus (+ ), în timp ce eu sunt, de fapt minus (- ). Voi fi respins. Lumina care Reformează mă influenţează şi voi ieşi după un an, doi ani sau chiar cinci, nu este nici o diferenţă. Vom vedea că asta se va întâmpla. Apoi, o persoană începe să ne urască pentru că ea nu este integrată în mediu, în grup.

Dar, aşa cum sunteţi influenţaţi de media în lumea noastră, chiar dacă vă place sau nu, aici de asemenea, când este vorba de dezvoltarea noastră spirituală, trebuie să fiţi sub influenţa mediului. Acolo ne-a fost dat liberul arbitru şi trebuie, deci, să facem eforturi constante. Nu are nici o legătură cu caracterul unei persoane, ci cu dulceaţa sufletului. Dacă o persoană are şansă, ea rămâne şi, dacă nu are, nu rămâne şi este exclusă…

Sunteţi incluşi în grup şi vi se spune:” Aţi ales să fiţi cu noi ? Bine aţi venit, dar trebuie să ştiţi că există anumite condiţii pe care trebuie să le îndepliniţi. Dacă sunteţi de acord, puteţi rămâne şi, dacă nu o faceţi, atunci plecaţi”. Există multe astfel de grupuri, partide, mişcări; alegeţi ceea ce doriţi, acestea sunt condiţiile noastre. Noi ne bazăm pe scrierile cabaliştilor şi ceea ce spun ei. Nu ne facem griji de ceea ce alţii au ales şi care sunt valorile pe care le preferă şi le acceptă. Noi acceptăm şi urmăm sfaturile cabaliştilor care ne-au atins printr-un lanţ de cabalişti de-a lungul veacurilor, de la Avraam până azi.

Ei au pus aceste condiţii şi au atins realizarea spirituală. Conform cărţilor lor, vom realiza că au ajuns la esenţa interioară a naturii, dimensiunea superioară. Noi dorim să ajungem la aceleaşi lucruri, deci ascultăm sfaturile lor.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 15.11.2013, Shamati 64, „De la Lo Lishma la Lishma”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed