Dacă un elev vede măreţia profesorului ca un Hassid care vede rabinul său, acesta nu este un semn bun. La urma urmei, un student trebuie să înveţe pentru a vedea că profesorul este mare şi pentru a descoperi că este important.

Pe de altă parte, dacă profesorul îmi pare mare, aceasta îmi dă „combustibil” pentru a îndeplini sfaturile lui ? Este modalitatea după care examinez atitudinea mea faţă de el. Adevărata muncă este în realizarea a ceea ce profesorul spune în grup, în difuzare, în studiu, în intenţiile unei persoane. Dacă nu am puterea să o fac, este deoarece profesorul nu este destul de important pentru mine. Cum pot să-l văd mai important ? La urma urmei, asta îmi va asigura drumul spre Creator.

Pentru a face acest lucru, am nevoie de un grup în care să primesc recunoaşterea măreţiei profesorului în ochii prietenilor şi apoi, pot realiza ceea ce îmi spune. În acelaşi timp sunt ideile profesorului, cărora trebuie să le acord valoare şi nimic altceva. Orice altceva este „idolatrie”. Lucrul principal este studiul, metoda de a învăţa şi acţiunile pe care le indică el ca fiind importante, pentru atingerea Creatorului. Este lucrul căruia prietenii mei îi acordă valoare.

În general, grupul poate mări importanţa a tot, fie că este vorba despre un anumit tip de ceai, profesor sau Creator. Dorinţa de a primi nu face diferenţa: dacă oamenii din jurul meu preţuiesc ceaiul, atunci şi eu apreciez, în aceeaşi măsură, ceaiul şi, dacă oamenii din jurul meu preţuiesc profesorul sau Creatorul, atunci văd, de asemenea, că profesorul şi Creatorul sunt importanţi.

Esenţial este ca studentul să asculte ceea ce spune profesorul şi, prin asta, partiţiile interioare, urechile interioare, se vor deschide. Prin ele, în interioritatea sistemului, el va auzi o voce interioară.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 20.02.2013, „Un discurs de final la Zohar”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment →