În vasul întreg, totul este conectat împreună: lipsuri, lacune, ameliorări şi realizări. Totul este conectat într-un întreg şi inclus într-un întreg: primire şi dăruire, sentimentul de adâncime a vasului şi înălţimea Luminii. Dar, când vasul este spart şi separat în părţi mai mici, atunci fiecare parte primeşte o caracteristică unică ce îi este tipică. Deci, toată lumea simte propriile dificultăţi şi suferă datorită spargerii, dar fiecare în felul său.

Trebuie să încercăm să vedem în fiecare prieten că suferinţele pe care le trăieşte sunt cele pe care le suportă pentru toată lumea. Fiecare primeşte o parte a vasului, povara colectivă: cineva primeşte un lucru şi al doilea primeşte altceva şi aşa mai departe. Şi fiecare poartă ceea ce primeşte pentru toţi, un purtător al unui anumit tip de deficienţă. Astfel spargerea ne separă unii de alţii.

Prin urmare, nu trebuie să vedem problemele fiecăruia ca probleme şi dificultăţi personale, ci ca probleme şi dificultăţi comune. El doar le poartă în spate, adică, a primit instrucţiuni de sus să poarte această povară. Iar un altul a fost ales să poarte o povară şi al treilea o alta şi aşa mai departe. De aici, trebuie să schimbăm atitudinea noastră cu privire la prieteni şi să apreciem munca lor în clarificarea şi corectarea problemelor colective. În final, trebuie să realizăm o stare în care să vedem fiecare persoană, bărbat sau femeie, ca un purtător al unei deficienţe specifice a lumii întregi.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 20.01.2014, Atelier

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment →