În momentul în care o persoană vine să se plângă Creatorului, există o ascundere imediată şi persoana nu mai caută Creatorul, ci un alt obiectiv. Aceasta, deoarece Creatorul este singura forţă, nu există nimeni în afară de El şi este bun şi binevoitor. Dacă ţinteşti spre El, atunci nu poţi să te mai plângi. De îndată ce te întorci de la direcţia bună, vei simţi imediat insatisfacţie şi vei începe să te plângi. Astfel, datorită insatisfacţiei voastre şi a faptului că o depăşiţi de fiecare dată, progresaţi spre Creator, ca o barcă ce avansează cu volta în vânt. Acest lucru se datorează faptului că nu puteţi avansa direct către Creator; nu aveţi atributul de a dărui, atributele de bunătate şi bunăvoinţă.

Veţi construi această imagine deasupra atributului de a primi, plecând de la opoziţia voastră. Veţi construi o replică a acestor atribute şi nu a atributelor reale.

Este cunoscut faptul că, singura modalitate de a realiza o sculptură, este de a elimina surplusul sau excesul. Puteţi să luaţi o piatră mare şi să eliminaţi toate părţile inutile pentru a obţine forma dorită. Puteţi să luaţi ipsos şi să realizaţi o statuie dar, importantă este extremitatea, forma exterioară pe care o realizăm deasupra dorinţei de a primi, specificând, de fiecare dată, unde trasăm linia între recepţie şi dăruire.

Astfel, munca noastră este mereu aplecarea spre asemănare şi, din acest motiv, o persoană este numită Adam – Omul, care înseamnă “Domeh” (similar în ebraică) la Creator. Munca noastră este de a justifica Creatorul. Nu pot să mă concentrez pe acest lucru: să devin bun şi binevoitor şi nu există nimeni în afară de El. Dar, justificându-L, devin egal cu El şi-mi atribui forma Lui.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 17.02.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment →