Adaos la anii noștri din generație în generație

Psalmul 60:1 – 60:6: Un psalm al lui David, Mai Marelui cântăreților; pentru instrumente cu coarde.
l. Auzi, Dumnezeule, cererea mea, ia aminte la rugăciunea mea!
2. De la marginile pământului către Tine am strigat; când s-a mâhnit inima mea, pe piatra m-ai înaltat.
3. Povățuitu-m-ai, că ai fost nădejdea mea, turn de tărie în fața vrăjmașului.
4. Locui-voi în locașul Tău în veci; acoperi-mă-voi cu acoperământul aripilor Tale,
5. Că Tu, Dumnezeule, ai auzit rugăciunile mele; dat-ai moștenire celor ce se tem de numele Tau.
6. Zile la zilele împaratului adaugă, anii lui din neam în neam.

Lupta este pentru ca omul să se unească și astfel, el va înțeleage că toate sentimentele lui vin direct de la Creator și asta chiar dacă tot ceea ce se întâmplă este în ascundere și opus la ceea ce poate fi așteptat de la Binele care face bine. Totuși, pare să fie opus fiindcă este perceput prin dorințele unui om care nu a suferit încă o corectare.

Asta arată omului unde este nevoie să se corecteze pentru a simți că Creatorul este bun și face binele și chiar răul, până când, pentru el, totul este integrat într-o singură sursă. Toate expresiile și manifestările de rău – confruntare cu dușmani, ură, toate aceste lucruri se întâmplă la „capătul pământului” (haAreț), cu alte cuvinte, la extremitățile dorințelor încă necorectate.

El trebuie să se întoarcă spre Creator, cu alte cuvinte, să se conecteze cu Creatorul tocmai de la acele dorințe de la „capătul pământului” fiindcă, așa cum e scris, „Nu este nimic în afară de El”. El face asta până când obține, în situația dată, alipirea totală și, se pregătește pentru starea următoare; și asta se întâmplă până la completarea corectării.

Dacă un om se gândește la prezent și se pregătește pentru viitor, el este în rugăciune, într-o cerere, mulțumind Creatorului, ceea ce spune că el își exprimă mereu dorința de a se conecta cu El, de a fi în adeziune și, în felul acesta el reușește. Creatorul prelungește zilele și anii săi de la generație la generație.

La început, omului i se pare că are dușmani, că unii îl urăsc. El trebuie să se lupte și să se apere de ei și, într-adevăr, sunt situații în care e nevoie să mergem la război.

Cu toate acestea, după ce omul atribuie totul Creatorului, nu-i mai rămân niciun dușman, niciun vrăjmaș, cu alte cuvinte, nu mai există niciun alt control în afară de Creator. Totul vine de la El, fie din fața Lui, fie din spatele Lui, ceea ce îi arată omului că el trebuie să construiască două feluri de relații și diferențieri între forța dăruirii ce vine de Sus și forța primirii ce vine de jos, de la om. În acest fel el poate vedea că adevăratul dușman se află în el.

Când acest dușman este trezit și se ridică împotriva lui, omului i se pare că Creatorul a plecat de la el și a dispărut. Însă, când omul atribuie toate acestea Creatorului, atunci pentru el nu mai este nicio diferență între întuneric și Lumină. El nu mai depinde de starea lui de spirit și nu mai atribuie ceea ce se întâmplă la tot felul de forțe sau lui însuși. El înțelege că nici el nu are niciun control, ci totul vine de la Creator.

În momentul în care omul se direcționează în acest fel, el vede că și înainte era într-o stare corectată revizuită și echilibrată și că nu a părăsit niciodată Sfințenia. Totuși, a obținut asta abia acum și toată diferența este în asta.

Din Pregătirea pentru „Lecția zilnică de Cabala” din 19/05/2014

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed