Aderaţi mai puternic la Creator

Întrebare: Se spune că cel ce se alătură Superiorului nu conoaşte eşecul, că este deasupra tuturor problemelor. Cum putem să creştem dorinţa de alipire la Creator, pentru a depăşi toate adversităţile şi a ne ridica deasupra a tot ceea ce simţim de la Creator?

Răspuns: am discutat deja că nimeni nu poate face nimic de unul singur. Aceste probleme pe care Creatorul ni le dă, par personale. Nimeni nu are probleme personale datorită Kli (vas) care s-a spart în lumea Nikudim.

Cu alte cuvinte, sufletul Adam care a fost în lumea Atzilut, era comun şi toate problemele sunt manifestarea spargerii stării corecte, comune. De aceea, este imposibil să spunem că sunt necorectat. Nicio fiinţă umană nu a fost aşa, pentru că sunt necorectat numai în atitudinea mea faţă de starea comună care a fost creată iniţial.

Spargerea nu s-a produs în fiecare dintre noi, ci între părţile sufletului comun, de aceea noi avem nevoie de corectarea legăturii dintre noi. Aceasta este foarte importantă. Trebuie să ne amintim acest lucru şi, constant, să ne imaginăm starea corectată, iar apoi, dintr-o dată, vom vedea cum mozaicul general se reuneşte şi se tranformă într-un frumos Lego comun şi lumea superioară se manifestă în această combinaţie.

Întrebare: Când suntem conectaţi împreună, Lumina trece prin noi către 99% din umanitate. În acest caz, trebuie să ne alipim la Creator mai puternic, pentru a fi capabili să transmitem mai multă Lumină ?

Răspuns: Desigur. Aceasta pentru că lumea va cere de la noi din ce în ce mai mult. Chiar şi acum, ea este într-o stare critică. Avem nevoie să-i percepem starea ca o rugă, pentru că, atunci când un copil care se simte rău, plânge, părinţii lui ghicesc ce vrea el. La fel este şi în cazul nostru. Lumea strigă, se simte rău iar noi trebuie să ghicim ce vrea. Are nevoie de unitate. De aceea, noi trebuie să acţionăm în acest mod.

Congresul European din Germania, 23.03.2013, Lecţia 4

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: