Ancora noastră

Creatorul este binele absolut, scrie Baal HaSulam în articolul “Esenţa religiei şi scopul său”. Într-adevăr, Creatorul este primordial; El nu primeşte de la nimeni, El este dăruire. Dacă El dă, El dă bunătate. A fi primordial înseamnă că El nu are nimic rău. Acest lucru rezultă atât din realizarea adevărată, cât şi din concluziile noastre intelectuale.

Dar, în acest caz, de ce vedem atât de multe lucruri teribile în lumea noastră? Desigur, “Nu e nimeni în afară de El”, ceea ce înseamnă că acţionează o singură forţă. Prin urmare, totul vine de la Creator. Cum poate fi astfel atunci când simţim stările noastre ca fiind atât de rele?

Baal HaSulam explică faptul că, guvernarea Creatorului este axată pe scop. În scopul de a ne învăţa, a ne conduce la vârful de conştiinţă şi înţelegere, Creatorul trebuie să ne treacă prin tot felul de stări destul de neplăcute. Graţie lor, începem să discernem ce este bun şi ce este rău, nu în ochii dorinţei noastre egoiste, ca la început, ci în funcţie de dorinţa de a dărui.

Această scară este atât de opusă celei care este construită în noi de la naştere, încât nu înţelegem nici măcar esenţa opoziţie sale. Trebuie totuşi să o descoperim şi modul în care ne va fi prezentată în multe reprize, sub o altă stare, sub o altă formă, ceea ce necesită o abordare diferită. De fapt, fiecare grad este opus celui adiacent, atât inferior, cât şi superior.

Astfel, o persoană nu poate fi sigură niciodată de nimic, cu privire la ceea ce simte. Nu are decât “ancora”, lumea noastră. Aici, suntem detaşaţi de spiritualitate şi fiecare stare revine la această separare deoarece, la fiecare pas trebuie să cădem la gradul inferior, cel puţin pentru un moment scurt.

Ne simţim ca şi cum totul spiritual ar dispărea complet şi apoi ne ridicăm la un nou grad.

Starea de “această lume” este specială deoarece aici, putem exista, într-un fel, fără nici o intenţie, detaşaţi de spiritualitate. Aceasta poate fi o lume imaginară şi totuşi trăim în ea, ca să spunem aşa. Mai târziu, vom vedea şi vom înţelege că nu este existenţa, faptul de a fi, ci un fel de “fluctuaţie”. Totuşi, nu putem urca scara corecţiilor decât dacă suntem în această lume, trăim diverse fenomene în ea, consolidăm grupul şi încercăm să facem acţiunile necesare în interior.

Aici, suntem implicaţi în diseminare; aici dorim să vedem corecţia. Deoarece noi nu suntem, încă, în lumea spirituală, această lume materială imaginară devine pentru noi „fundamentul”, solid şi de neclintit. Aceasta înseamnă că, specificitatea grupului nostru este, de asemenea, din afara acestei lumi.

Astfel, gestionarea axată pe scopul Creatorului ne duce prin stări oribile în procesul creşterii, fruct sublim şi dulce. Se spune că avantajul Luminii se cunoaşte în întuneric. Dacă procesul este întârziat, se arată, de asemenea, înălţimea şi unicitatea unei creaturi speciale. La urma urmei, cu cât sufletul este mai complex, cu atât mai multe etape de creştere sunt necesare.

Totuşi,  acest lucru nu este direct legat de ritmul său. Noi accelerăm momentul în care dorim schimbări în fiecare moment. Dacă am fost “în afaceri” douăzeci de ani şi am venit de nicăieri, nu ar trebui să mă liniştească faptul că am un suflet puternic, care are nevoie de mult timp pentru “a urca”. Nu, eu trebuie să judec dezvoltarea mea nu prin rezultate, ci prin rapiditatea schimbărilor interne. Asta este ceea ce determină dacă treci prin Lumină sau prin întuneric, prin calea Torei sau prin calea suferinţei.

Şi aici, totul depinde de pregătirea din partea mea: dacă mă pregătesc pentru schimbări, accelerez timpul şi schimb drumul nedorit, într-un drum dorit. De fapt, nu există un drum “nedorit”. O persoană nu poate admite plângând că, Creatorul l-a condus la scopul creaţiei. Noi nu suntem o ceată de sclavi mergând, în mod penibil, spre binele absolut, forţaţi de un bici. Este pur şi simplu, imposibil. Nu, la fiecare etapă şi în fiecare moment, am posibilitatea de a alege între calea Torei şi calea suferinţei. Diferenţa dintre ele este determinată de pregătirea mea: dacă vreau să expun starea mea în avans şi să văd în ce măsură este spre scopul creaţiei.

Şi, obiectivul este adeziunea mea cu Creatorul, adică o completă echivalenţă de formă cu El. Cum este posibil? Este dorinţa de a dărui şi eu sunt dorinţa de a primi. Suntem doi poli opuşi.

De fapt, Creatorul îmi trimite Lumina care Reformează, deci dorinţa mea este “acoperită” de dăruire. Este, de asemenea, numită “ecran şi Lumină Reflectată”. Astfel, eu devin ca El.

Dar, pot să mă asigur că avansez în direcţia corectă? Pentru a face acest lucru, am un grup în care trebuie să muncesc. Dacă eu caut cu adevărat, aştept ca, Creatorul să efectueze acţiunile necesare asupra mea, să organizeze “exerciţii” pentru mine. Sunt gata pentru ele, le vreau şi accept totul de bunăvoie, cu bucurie şi recunoştinţă, binecuvântare pentru rău, precum şi pentru bine.

Dar cum pot verifica asta? Criteriul este următorul: dacă îngreunarea inimii vine, eu sunt bucuros, fericit că primesc un loc de muncă, că Creatorul nu m-a uitat şi îmi arată înălţimea gradului următor. Acum, îmi lipseşte doar Lumina pentru a mă ridica la acesta, în intenţia altruistă.

Astfel, îngreunarea inimii arată că acum pot să mă ridic la proprietatea de dăruire. Este diferenţa dintre drumul Torei şi drumul suferinţei.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 07.11.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed