Toate legile existenţei noastre, tot ceea ce se întâmplă într-o mie de situaţii diferite, se produce numai în scopul de a atinge similaritate cu natura, un proces gradual care conduce o persoană spre scop prin legea cauzei şi efectului. Nu este nimic mai mult, deoarece, de la bun început, totul a venit de la o decizie mult mai înaltă precum că dorinţa de a primi plăcere trebuie să atingă forma de dăruire “din absenţă.”

Aşa că atunci când vă veţi ajunge să corespundeţi acestei legi, însemnă că veţi ajunge în cea mai bună stare posibilă. Şi, în cazul în care nu veţi corespunde acesteia, veţi suferi, în funcţie de nivelul propriu de dezvoltare. O persoană care nu este prea dezvoltată nu suferă prea mult. Dar dacă se dezvoltă fără a respecta legea corespondenţei calităţilor în concordanţă cu nivelul său, suferinţa sa va creşte. Natura ne pedepseşte în conformitate cu aceasta, ca un judecător care vede totul.

Natura este acelaşi Creator, aceeaşi lege a corespondenţei care ne sta în faţă. Nu există alt Creator, dorinţă mai înaltă, sau plan. Toate acestea existau deja la punctul real al creaţiei când a fost luată decizia şi de atunci abia dacă a fost efectuată. Este ca şi cum aceste două forţe opuse principale, dăruirea şi primirea, au încheiat un arc şi acesta a început să se relaxeze, aducându-le mai aproape una de cealaltă.

Schimbarea se întâmplă deoarece însuşi omul se schimbă şi începe să vadă lumea în mod diferit. La urma urmei, în realitate, noi trăim într-o lume a Infinitului. Dar există o lege a naturii conform căreia, în măsura în care eu corespund acestei legi a naturii, în aceeaşi măsură eu văd totul mai perfect deoarece eu însumi am devenit mai perfect. Totul din natură este dezvăluit în interiorul meu şi nicăieri în altă parte. Este imposibil să înaintăm spre echilibru, conectare, şi echivalenţă în calităţi şi să ne simţim rău în interior. Acest lucru nu se întâmplă!

Dar dacă eu nu voi înainta în timp ce mecanismul acesta este în funcţiune, arcul va continua să se relaxeze, contorul se va muta cu un punct mai mult. Asta este, întârzierea mea va continua să crească, şi este natural să mă simt mai rău. Nu există lacune aici; aceasta este o lege absolută. Cu cât sunteţi mai aproape de respectarea ei, cu atât veţi câştiga mai mult, şi cu cât vă îndepărtaţi de ea, veţi pierde mai mult.

De ce eu iau măsuri bune şi mă simt mai rău? Eu mă voi simţi mai rău în interior numai datorită gândului că nu am dat suficient, că eu nu am atins încă o conectare mai mare. Acest lucru este menţionat ca suferinţa iubirii. În acest sens, noi vom continua să suferim întradevăr mai mult: cu cât avansăm mai mult, cu atât mai mare perfecţiune vom simţi, şi cu atât mai mult vom simţi o lipsă a perfecţiunii. La fel cum un om de ştiinţă care caută o microparticulă şi este incapabil să se relaxeze până nu rezolvă discrepanţa pe care el o consideră o problemă mondială, în timp ce, în acelaşi timp, altă persoană trăieşte în pace şi fără nici o preocupare faţă de existenţa acesteia. Fiecare persoană percepe în funcţie de gradul său.

De aceea avansarea ne va face să simţim schimbări benefice atât în lumea corporală cât şi în orice alt aspect. Noi nu vom avea nevoie să simţim  răul deoarece natura nu va trebui să ne împingă prin suferinţă. Noi vom simţi numai: “De ce n-am atins încă o mai mare conectare,” suferinţa din dragoste, trăgându-ne înainte! Aceasta este suferinţa interioară care apare în acelaşi timp cu senzaţia unei avansări bune— Lumina.

Din lecţia zilnică de Cabala 2/9/2011, Articolul lui Rabash.

Filed under: Lectia zilnica, Miscarea Garantie reciproca, Munca interioara | Add Comment →