Arderea podurilor

Întrebare: Care sunt cele mai bune mijloace pentru a ne ajuta reciproc in fiecare moment sa facem alegerea potrivită?

Răspuns: Dacă vorbim despre legătura reciprocă dintre noi, nu este nimic mai eficient decât un gând. Totul este revelat în el şi numai în el. Daca am fi puternici în acest sens, am putea disemina numai prin gândurile noastre.

Vom ajunge la asta şi atunci nu vom avea nevoie de atât de multe materiale. Dacă am fi fost puternici, dacă am fi fost uniţi, am fi putut, fără îndoială, sa umplem întreaga reţea cu forţa noastră.

Trebuie sa cream un câmp puternic în jurul nostru, dar nu putem face asta încă. În momentul în care se întâmplă acest lucru, vom parasi cu toţii externalitatea. La urma urmei, chiar şi fără asta, toată lumea va începe să „adulmece” în jur, încercand să afle de unde vine acest spirit. O pagină web ar fi de ajuns şi ei vor veni la noi.

Între timp, spiritul nostru este slab. Deci, avem nevoie de multe materiale.

Întrebare: Ce este acest gând?

Răspuns: Este corecţia, starea corectata. Suntem cu toţii conectaţi, Creatorul este printre noi, iar noi sunt conectati cu El: Noi Il completam pe El şi El ne completeaza pe noi. Este unitate.

Întrebare: Ce ne împiedică sa mentinem acest gând?

Răspuns: Nu putem ajunge nici macar la primul nivel. În acest câmp de forţă, există 125 niveluri de intensitate, unitate. Acesta este un mediu bun. Incepe să atragă toate punctele din inimă in el, indiferent sub ce material „de gunoi” sunt îngropate. Radiaţiile sale penetreaza grosimea dorintelor cu o asa adâncime, incat  persoana însaşi nu simte încă ca acolo, în spatele armurii de fier, se gaseste punctul ascuns.

Cu toate acestea, nu am ajuns încă la intensitatea necesara. Nu am generat încă acest câmp de forţă între noi.

Întrebare: Ce ne impiedica pe fiecare dintre noi? Ce ne opreşte?

Răspuns: Eu nu percep importanţa mediului ca un factor, ca un loc unde corectez şi descopar lumea mea spirituala, unde dezvălui Lumina care corecteaza. Nu văd grupul ca pe sistemul nostru comun de conexiune care se manifesta precum sistemul lumilor.

Pe scurt, eu nu leg de grup tot ceea ce am într-adevăr nevoie pe drumul meu spre spiritualitate. Sunt pregătit să studiez, să fac eforturi, dar ignor în continuare locul în care se pot realiza eforturile mele. Uit în mod constant că este grupul şi nimic in afara de asta. Nu mă pot convinge că toate motivele şi toate rezultatele, toate discernamintele spirituale, inclusiv Creatorul şi scopul, sunt revelate în grup. Pur şi simplu nu este nici un alt loc.

Munca noastră este de a pătrunde în mod constant prin ceaţă, prin cele 125 de niveluri. Elevii lui Rabi Shimon s-au urât, de asemenea, unul pe altul, chiar si pe ultimul nivel, înainte de sfârşitul corecţiei. Între timp, noi nu am crescut încă nici la primul nostru nivel. Intreaga noastra cale este o căutare dupa mediu. Acesta este factorul pentru dezvoltarea noastra.

Întrebare: Ce exerciţiu ai putea recomanda pentru noi, în scopul de a percepe acest punct?

Răspuns: Convenţia Arava şi convenţia care i-a urmat au fost cel mai bun exercitiu. Cu toate acestea, mi-e teamă să-l repet, deoarece o noua experienta poate „sterge” gustul precedent, unic. Avem nevoie să ne pregătim, să decidem că trebuie să străpungem la nivelul următor şi sa nu ne întoarcem la starea anterioară.

Dacă ieşim in deşert, ar trebui să fie diferit fata de ultima data. În primul rând, totul trebuie să fie nou. Nu trebuie să repetam formatul pe care deja l-am folosit. Avem nevoie de o noua descoperire care nu ne va aminti de trecut, în nici un fel. La urma urmei, dacă ne întoarcem în trecut, aceasta este deja o Klipa (coaja).

Avem nevoie de necesitate, de dorinta, de rezoluţie, de provocare. Trebuie să fie ceva pe care doriţi cu disperare sa-l obtineti, dar nu puteti din anumite motive. Trebuie să fie o dorinţă adevărată pentru scop.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 26.12.2011, „Libertatea”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: