O persoană are nevoie, de asemenea, de ajutor de Sus pentru a ajunge la disperarea absolută. Pe cont propriu, suntem incapabili de asta. Este un lucru mare sa-ti simţi limita: Acesta sunt -Eu, iar acesta nu mai sunt- Eu. Numai Creatorul poate da acest semn, această limită, graniţa dintre El şi mine.

Noi facem diferite acţiuni, cu diferite trucuri, pana cand dintr-o dată vom ajunge la disperare, văzând aşa-numitul „decret al Raiului” în ea, care reprezintă un semn de Sus. Baal HaSulam scrie, Nu este nici o stare mai fericita în lumea unui om decât atunci când el se gaseste pe sine disperat cu propriile puteri …. Pana la urma, aceasta stare vine la el de la Creator şi nu există nimic altceva care poate fi făcut.

Ne-am adunat micile noastre eforturi, pentru o perioada, si apoi le primim în acelaşi timp, deja acumulate într-un singur întreg. Nu ne punem eforturile în vreo cutie mica, ele se colectează într-un vas comun, iar rezultatul lor vine de la Creator. Nimeni nu ştie când se va întâmpla. Şi acesta este motivul pentru care ieşirea din Egipt se face în grabă şi în întuneric.

Pe masura ce încercam să atingem unitatea, începem să lucram la asta toti împreună, iar apoi descoperim brusc puterea disperarii, respingerii şi neputinţei. Această disperare ne conduce la o cerere: Avem nevoie de ajutor ca să ne unim. Şi strigam. Iar acest strigăt este urmat de ajutor de Sus.

Astfel, este imposibil sa ajungem la Creator fără sa devenim mai intai disperaţi în interior şi fara sa facem un efort concertat împreună. La urma urmei, Creatorul este o forţă, care este specific revelata prin efortul comun, munca comuna. Într-un individ nu există Creator.Lumina superioara poate exista doar într-un vas, corectat intr-o anumită măsură, iar un individ este o „piesa sparta” dintr-un intreg.

Din Convenţia de la Arava, Lectia # 6, 25/02/12

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul | 1 Comment →