Pentru ca persoana sa ajunga la absoluta disperare, are nevoie de asemenea de ajutor de Sus. Noi insine suntem incapabili sa facem asta. Este mare lucru sa iti poti simti limitele: Adica- Eu- nu mai sunt Eu. Doar Creatorul ne poate da acest semn, aceasta limita, granita dintre El si mine.

Noi facem diferite actiuni, folosim anumite trucuri pana cand ajungem dintr-o data la disperare, vazand in asta asa numitul „ordinul din Rai” , care este un semn de Sus. Baal HaSulam scrie, Nu exista o stare mai fericita pentru un om decat atunci cand cu propriile sale puteri el este disperat. …. In fond, aceasta stare vine de la Creator, si nu se poate face nimic.

Noi ne adunam eforturile, la un moment dat, si apoi incepem sa le primim simultan, acumulate intr-un intreg. Noi nu punem eforturile noastre intr-o cutie, ele se aduna intr-un vas comun, si rezultatele acestora vin de la Creator. Nimeni nu stie cand se va intampla. Si de aceea iesirea din Egipt are loc in graba si in intuneric.

Pe masura ce incercam sa ajungem la unitate, incepem sa muncim impreuna, si descoperim dintr-o data puterea disperarii, respingeri si  neputiintei. Aceasta disperare ne conduce la o cerere: Avem nevoie de ajutor sa ne unim. Si strigam. Si acest strigat este urmat de ajutor de Sus.

De aceea este imposibil sa ajungem la Creator fara ca inainte sa ajungem la disperare interioara si fara a ne uni eforturile. In fond, Creatorul este o forta, care este in mod specific revelat prin efortul si munca reciproca. In persoana nu exista Creatorul. Lumina superioara poate exista in vasul corectat pana la un anumit nivel, si persoana este un „fragment” din intreg.
Din Congresul de la Arava 25/02/2012, Lectia #6

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →