Suntem creati din materialul dorintei de placere. Prin urmare, avem nevoie de energie sub forma de placere pentru a efectua orice actiune fizica sau mentala. Cu alte cuvinte, nimic nu se misca in lumea noastra fara un stimul egoist. Constient sau inconstient, masura noastra este dorinta de placere, si in evaluarea acestei dorinte fiecare lucru dobandeste calitatile sale: culoare, greutate, inaltime, si distanta.

Pentru a avea succes in aceasta lume, noi trebuie sa avem o masura corecta a valorilor, sau cu alte cuvinte, o setare corecta a dorintei de placere. Si asta ii invatam pe copiii nostri: sa se lupte pentru lucrurile bune si sa le evite pe cele dureroase. A te distanta de rau, inseamna a nu avea energia sa lucrezi pentru asta.

Oricum, nu exista motivatie in dorinta noastra de placere, in atingerea spiritualului, dorinta de daruire! In fond, lumea spirituala este opusa mie; este dorinta de daruire mai curand, decat de a primi placere. Acest atribut nu exista deloc in mine. Prin urmare, eu nu simt lumea spirituala. Eu pot vedea doar ceea ce pot evalua ca fiind mai mult sau mai putin valoros doar prin dorinta de placere, determinand daca este ceva apropiat mie, si deci important, sau distant si nesemnificativ.

In spiritualitate, proprietatea de a darui, toate criteriile, gandurile, si actiunile se bazeaza doar pe daruire. Totusi, dorinta mea de placere nu intelege ce este asta. Daruirea trece prin mine ca o invizibila lumina, pe care nu o simt in niciun fel. Lumi intregi si actiuni au loc langa mine, si eu le observ in dorinta mea de placere, la fel cum un animal nu intelege senzatiile unei fiinte umane.

Ce pot face daca asa sunt creat? Toate lumile, si cel mai important Acela care ma controleaza, Creatorul Insusi, nu este observat de mine! Pentru a simti acestea trebuie sa incep sa pretuiesc proprietatea de a darui.

De aceea ne este dat mediul: cartile, profesorul, si prietenii, pentru ca ei sa insufle importanta daruirii in mine. Desi eu personal nu cred asta, ei mi-o spun, si parerea lor este importanta pentru mine. Sunt creat pentru a absorbi influenta mediului, si ceea ce este important pentru oamenii care ma inconjoara devine important si pentru mine.

Astfel, chiar daruirea, care nu are valoare pentru mine, incepe sa capete importanta, daca toti vorbesc despre asta. Devine importanta pentru dorinta mea de placere, precum o achizitie buna. Sunt dispus sa depun efort pentru a atrage Lumina Superioara care imi aduce dorinta de a darui pentru ca aceasta este importanta pentru dorinta mea de placere. In Cabala aceasta este numita munca spirituala pentru sine, Lo Lishma.

Totusi, Lumina Superioara pe care o atrag ma schimba si inlocuieste dorinta de a avea placere, cu dorinta de a da placere (de la Lo Lishma, la Lishma). Apoi eu percep Lumea Superioara.

Din partea 1 Lectia zilnica de Cabala, 30.07.10, Shamati, Art. 15

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →