Avertismentul lui Baal HaSoulam

Dacă aţi văzut o persoană la momentul potrivit, când este disperată şi nu ştie cum să treacă la noi criterii, în scopul de a experimenta mai degrabă gustul dulce decât amărăciune, atunci ea va asculta. Aceasta este esenţa crizei.

Înainte, am căutat mereu şi am găsit mijloacele de a o face. Din acest motiv, umanitatea a progresat şi a avansat, precum copiii care cresc datorită jucăriilor lor care devin mai orientate şi astfel ei schimbă gusturile lor, înţelegerea şi sensibilitatea a ceea ce numim dulce şi a ceea ce numim adevăr.

Şi, când ajungem la finalul dezvoltării egoiste, descoperim că suntem într-o stare amară şi că este imposibil să o schimbăm în dulce. Nu există nici adevăr, nici minciună, care pot ajuta în acest domeniu şi să ne schimbe, astfel ca noi să simţim dulceaţă, în loc de amărăciune. Noi am ajuns aici, cu metoda noastră de educaţie integrală şi explicăm că există o forţă: forţa conexiunii între toţi oamenii. Din această cauză, vom atinge dulceaţa care va fi, simultan, adevărul. Acest dulce adevăr nu se dezvăluie în mod individual, ci în unitatea noastră comună.

Oamenii nu vor fi în măsură să dezvăluie aceste cunoştinţe. Chiar dacă încep să se unească, totul se va transforma fie într-un circ, fie bandă criminală, nimic bun nu se va întâmpla.

Trebuie să fim conştienţi că, dacă nu vom reuşi misiunea noastră, atunci în viitor, o asociaţie criminală aşteaptă lumea noastră, asta este, regimul nazist, asupra căruia ne-a avertizat Baal Hasulam, în articolul „Ultima generaţie”. Dacă metoda noastră de educaţie integrală nu este de succes, atunci lumea va fi câştigată de doctrina fascistă, care se bazează, de asemenea, pe dulceaţa provenită din unitate.Dar, această unitate este fondată pe ura faţă de ceilalţi. Întreaga lume este atunci divizată în două jumătăţi: a mea şi tot restul. Şi ne construim unitatea noastră nu prin iubirea pentru ceilalţi, ci prin ura faţă de ceilalţi şi în interiorul acesteia, găsim dulceaţa.

Deşi această abordare nazistă este contrară scopului creaţiei şi dezvoltării naturii şi nu poate să reziste mult, această posibilitate există pentru o perioadă scurtă de timp.

Din a patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.08.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed