Baza scării spirituale

Scopul creației, dacă îl stabilim conform activității potrivite, este adeziunea la Creator. Și, potrivit rezultatului, este scopul de a dărui numai bine creaturilor conform numelui Lui, care este Binele care face bine. Și din partea creaturilor, scopul este atins printr-o corectare din partea lor, cu scopul de a dărui satisfacție Creatorului.

În cele din urmă, toate aceste trei condiții sunt descoperite în punctul unificării. Acest punct al unificării este cumulativ, este atras prin conexiunea dintre diferite părți aflate în opoziție care se resping una pe alta. Aceste părți, adică ființele umane, în ciuda a tot, fac un efort și lucrează și vor să-și conecteze inimile printr-o forță unică numită Lumina Reformatoare. Și astfel implementăm scopul creației.

Astăzi, ne aflăm la nivelul acestei lumi, care se găsește sub scara nivelurilor spirituale. Și ideea este că toate nivelurile sunt descoperite aici, la  nivelul acestei lumi. Asta înseamnă că un cabalist atinge toate nivelurile în timp ce atinge nivelul acestei lumi. Această scară este plasată pe pământ și vârful ei ajunge la ceruri. Și chiar dacă înălțimea ei ajunge la și crește până la ceruri, baza ei se găsește nici mai mult nici mai puțin pe pământ.

Și de aceea, fiecare urcare pe scara nivelurilor spirituale este exprimată în relația dintre oameni, în relația dintre neanimat, vegetal, animat și vorbitor în această lume. Este ușor pentru noi să explicăm acest lucru astfel, în funcție de interconectarea dintre ramură și rădăcină. Și acest lucru este în mod esențial ceea ce trebuie revelat.

Cabaliștii au descoperit aceste lucru în potențial, nu prin fapte în această lume, în cantități mici, într-o conectare mică, într-un grup mic. Iar noi trebuie să descoperim această scară în mod activ, la scară mare.

Oricum, potrivit acestor condiții, dăruirea noastră către Creator este realizată prin iubirea față de celălalt. Și de aici putem trage concluzii despre ce forțe și ce eforturi trebuie să investim în iubirea pentru celălalt încât, astfel, să ajungem la iubirea pentru Creator.

Din partea a patra a Lecției Zilnice de Cabala, 18.10.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: