Baal HaSulam, Şamati 11, Bucurie cu fior: Prin urmare, unde este iubire, acolo trebuie să fie la fel de bine şi teamă fiindcă frica este un golul. Rezultă că atunci când sunt amândouă, este umplere (întreg). Altfel, fiecare vrea să o înlocuiască pe cealaltă. Iubirea este numită  existenţă, iar frica este numită moarte şi gol. Numai cu ele împreună este acolo un întreg. Şi aceasta se numeşte „două picioare”, şi în mod sigur, atunci când omul are două picioare poate să meargă.

Toată munca noastră este concentrată pe două linii: dreapta şi stânga, iar linia de mijloc vine de Sus. Aici, dedesubt trebuie întâi să avem grijă de întregire. Trebuie totdeauna să pornim pe linia din dreapta întâi şi să ne ocupăm de ea: să ne gândim cat de mult putem la întregire (integrare), la măreţia Creatorului, la importanţa scopului, la măreţia grupului şi a membrilor săi.

Pe de altă parte, este imposibil să fii tot timpul în stare de integrare, fiindcă atunci nu ar fi nicio avansare. Dacă omul nu părăseşte niciodată starea de întregire, este numit Hasidism, când totul este aparent primit cu iubire şi cu bucurie.

Omul se ridică el însuşi, artificial, la această atitudine, gata să se bucure indiferent de ce se întâmplă. Astfel se anulează în el critica. Deci, este posibil să educăm omul pentru a adopta acest tip de atitudine. Educaţia pune omul pe o linie, fie stânga sau dreapta, şi el urmează această linie şi se opreşte constant la un singur principiu.

Acestea sunt credinţele şi religiile care ţin omul într-o stare de bucurie, într-o stare constantă de euforie, şi mai sunt alţii care sunt într-o permanentă stare de plâns, forţându-se să se tortureze, să simtă că el este păcătosul, ca „un nebun care stă cu mâinile în sân, mâncându-şi propria carne”.

Dar calea corectă ca să avansezi şi ca să construieşti o fiinţă umană, trebuie să fie pe două linii, iar omul trebuie să le construiască el însuşi. El trebuie să dezvolte linia dreaptă prin mediu, imaginându-şi cât de mult poate măreţia Creatorului. El construieşte linia din dreapta în măsura în care se poate anula pe sine în faţa mediului care îi oferă sentimentul măreţiei Creatorului.

Asta înseamnă că pentru a fi pe linia din dreapta, el deja s-a anulat pe sine, ceea ce înseamnă că linia stângă este inclusă în linia dreaptă. Dacă prin asta el se supune pe sine în faţa măreţiei Creatorului, stare pe care o primeşte de la mediu, şi îşi construieşte linia lui din dreapta, atunci el este deja parte din munca spirituală şi nu doar ca să se simtă fericit.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 17/10/2012 Şamati 11

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment →