Exista un scop in fata noastra. Ni se poate parea atragator sau nu. Perspectiva noastra este oarecum asemanatoare cu a unui copil care doreste ceea ce este placut in ochii sai (dulciuri) si nu neaparat ceea ce este bun pentru el (spanac). In ciuda reticentei noastre, noi trebuie sa ne asumam forma corecta de comportament, pentru a putea urca catre noua dorinta de a darui, in loc sa ramanem la actuala noastra dorinta, doar cea de a primi.

Aceasta inseamna ca trebuie sa acceptam, dincolo de vointa si de natura noastra, ca scopul si Guvernarea Superioara este buna si necesara pentru ca apartine unui nivel diferit, nivelul daruirii. Si Kabalistii ne spun care este cea mai buna cale de a merge catre acest scop, nivelul daruirii.

Calea este simpla, ne spun ei: Trebuie sa acceptam faptele care ni se par neplacute. Am vrea ca lumea sa se indoaie ca sa ni se potriveasca, in timp ce noi ne dorim sa ramanem neschimbati. Cu toate acestea , Kabalistii ne sfatuiesc sa acceptam lumea asa cum este, (este buna si perfecta; doar ca nu o vedem ca atare) si sa ne anulam pe noi insine.

Astfel, fiinta care merge folosind credinta deasupra ratiunii, adica deasupra inimii si intelegerii sale egoiste, si doreste sa vada lumea in Lumina daruirii, asa cum este ea descrisa in Kabbalah. Daca incercam sa vedem lumea, grupul si pe noi insine corectati, vom incepe sa cerem Lumina care Reformeaza. De aceea trebuie sa ne examinam pe noi insine si lumea, in fiecare moment, sa criticam si sa urcam deasupra acestui criticism!

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →