Cea de-a doua creștere a terorii, partea întâi

Întrebare: O nouă amenințare întunecă întreaga lume. Pericolul comun ne unește pe toți iar numele acestuia este ISIS, statul islamic care câștigă tot mai mult teren.

Cruzimea ieșită din comun a acestei organizații a inclus execuții ale unor jurnaliști vestici, dovedind astfel eficiența acesteia.

Organizația are resurse financiare, bune abilități tehnologice și calități excepționale de organizare, toate acestea îi permit să controleze rapid orice situație. Avem senzația că suntem martorii unei epidemii care amenință să cucerească lumea, dacă nu o vom stopa.

Îngrijorarea umple inimile conducătorilor și pe acelea ale cetățenilor care caută o soluție. În ultimele două săptămâni, lumea a încercat să se unească în lupta cu această organizație. ONU a făcut public un comunicat care denunță activitățile organizației în plus, lumea vestică și cea arabă au lansat chemări la unitate. Ultima convenție NATO a ridicat aceeași problemă. Drept rezultat, s-a hotărât crearea unei coaliții alcătuite din zece țări, inclusiv Turcia, care va beneficia de un suport masiv. A fost emisă o declarație cu privire la cooperarea militară, diplomatică, a serviciilor de informații și politică împotriva ISIS și se speră că statele arabe se vor alătura în curând.

Secretarul ONU, președintele SUA, primul-ministru britanic, regele Arabiei Saudite și alții s-au alăturat acestei inițiative, pentru că pericolul comun ne adună pe toți, în lupta cu dușmanul comun.

Au fost avansate multe sugestii, inclusiv schimbarea legii astfel încât luptătorii ISIS să nu se mai poată întoarce la casele lor din țările vestice, întărirea controlului asupra organizațiilor musulmane care se dezvoltă în Europa și în SUA, limitarea activităților lor la granița turcă și interzicerea plăților în schimbul ostaticilor, deoarece acești bani servesc la finanțarea activităților teroriste, lovindu-ne la întoarcere ca un bumerang.

Să presupunem că NATO a convenit să discute amenințarea prezentată de ISIS și alte organizații extremiste care se ridică astăzi. Dacă ați fi consultant, ce i-ați sfătui să facă, pentru a dezrădăcina răul și a neutraliza această ură crudă, în întreaga lume?

RăspunsPutem enunța soluția printr-un singur cuvânt: unitate. Dacă nu progresăm spre conectare, spre o coaliție de state care să fie atât de puternică încât să devină o familie, atunci vor apărea noi organizații, rezistente, care ne vor surpinde extrem de neplăcut.

Ar trebui să încetăm să ne întrebăm unde era ISIS acum șase luni sau un an, de unde are fonduri pentru operațiunile sale atât de vaste, unde își țin arsenalul, de unde obțin ajutor medival, etc, pentru că, în fond ar fi imposibilă lupta în deșert fără toate acestea și fără aportul a mii de oameni care să-i aprovizioneze. Este un mecanism asemănător aceluia din spatele oricărei armate, care asigură aprovizionarea acesteia cu hrană, muniție, logistică sau asistență medicală. Bandele armate din Orientul Mijlociu au nevoie de foarte mulți oameni care să-i servească pe luptători.

Vorbim așadar despre o organizație uriașă, cu resurse imense și posibilități nelimitate. Aceasta s-a întins în întreaga lume și, cu ajutorul unei propagande sistematice, atrage tot mai mulți oameni, nu numai din Orientul Mijlociu, ci și din țările vestice dezvoltate. Această rețea internațională operează foarte organizat, existând legături între membrii săi și având un lider puternic.

De ce aflăm abia acum despre ei? De ce abia acum vorbim despre ei, îi descoperim și îi cumoaștem? Nimeni nu fost în alertă? Serviciile de informații vestice, care sunt prezente peste tot și prin toate mijloacele, inclusiv baze, agenți, etc, nu știau oare ce se petrece?

Suntem noi atât de naivi încât să înghițim povești cu zâne despre apariția unui nou conducător, a cărui împărăție se întinde peste întreaga lume iar cetățenii ei sunt oameni din diverse țări? Nu este o întâmplare că bărbatul care a retezat capul jurnalistului americat este cetățean britanic.

Aceasta înseamnă că nu înțelegem contextul tuturor acestor evenimente. Cred că liderii vestici doreau să țină lucrurile sub tăcere, un timp. Nu am nici o îndoială că s-au întâlnit și au discutat despre ele, căci astfel de probleme constituie întotdeauna un subiect de discuție.

Vedem cum, în ultimă instanță umanitatea depinde de lideri care se gândesc doar la ei, la modul în care își pot păstra poziția un timp cât mai îndelungat, pentru a se bucura de beneficiile aduse de funcția lor.

Erau gata să continue în același fel și, dacă ISIS nu ar fi făcut aceste cuceriri active, ei i-ar fi permis să-și mărească rețeaua. Nimănui nu-i pasă. Lumea este distrusă de atitudinea egoistă a oamenilor din toate țările. Breșa apărută în cadrul conexiunilor dintre noi este imensă, dar nimeni nu-i acordă importanță. Nu mai putem să ne gândim la ceea ce ne leagă. Omul se gândește doar la el, se îngrijește de ziua de azi sau poate, de mâine și asta este tot. Eul nostru a devenit dur și intolerant.

De aceea nu mă aștept ca liderii mondiali să ia măsuri speciale. Bombardamentele nu vor fi de ajutor, cu toții știm că în acest mod nu este posibil să fie înfrânte organizațiile teroriste. Puterea lor constă în ideologia lor, lupta armată fiind prin urmare futilă. Împotriva unei ideologii este eficientă doar o altă ideologie. Între timp, desigur că trebuie să luptăm cu armele, dar nu ar trebui să considerăm că astfel putem dobândi victoria și desființa ISIS. Acesta nu va dispărea. Asemenea organizații teroriste nu dispar, ci își schimbă forma, se contopesc sau se scindează, dar niciodată, nimeni nu a reușit să le desființeze.

Observăm acest fenomen în Israel, în războiul nostru împotriva Hamas, care dovedește că acesta este imposibil de învins și de a se ajunge la un acord, căci orice act semnat azi, devine irelevant mâine. Cu toții știm acest lucru, așa încât orice negocieri cu Hamas sunt dezamăgitoare.

Aceste este adevărul cu privire la toate organizațiile teroriste și există o șansă de pace doar dacă o autoritate Palestiniană, formată de exemplu din Iordania și Siria, poate respecta o înțelegere. Doar atunci vom putea vorbi despre o oarecare stabilitate, despre un guvern care să fie responsabil pentru afirmațiile sale. Între timp, noi teroriști răsar în locul celor uciși, nimic nu se schimbă. De aceea, propun comunității internaționale soluția mea și anume aceea că o ideologie este o armă eficientă. Iar această ideologie este una foarte simplă.

Ce dorește în fond ISIS? Dorește conexiune. Vor să aducă sub steagul lor negru întreaga omenire. De aceea, arma pe care o putem noi folosi este ideea unei uniri a întregii umanități, dar sub steagul nostru. Nu are nici o importanță culoarea acestuia. Principalul lucru este ca el să-i unească pe toți, conform aceluiași principiu în care crede ISIS, “oricine ni se poate alătura.” Iată ce ar trebui să facem și ar mai trebui să începem deja să lucrăm la conectarea noastră generală.

Atunci când vom face acest lucru, îi vom învăța pe oameni să se conecteze, spunându-le ce este o lume integrală și cât de important este să o clădim în similaritate cu natura, adică așa cum ne silește natura să o facem. Trebuie să ducem acest mesaj până la oamenii cu diverse preocupări, folosind toate mijloacele: prin programe de studiu, de divertisment, clip-uri video, etc.

Abia atunci vom putea spune că am început lupta împotriva tuturor organizațiilor teroriste și în general, împotriva răului din lume. Singura metodă prin care putem face acest lucru este aceea de a introduce un sistem de educație și instruire care să explice legile lumii unice, integrale.

Din programul “A New Life” 9/07/14

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: